La un moment dat Mihai Mărieş făcea parte din lotul lărgit al României, însă pe parcursul pregătirilor de la Constanţa selecţionerul Stelian Moculescu a renunţat la serviciile sale. Rematul a rămas însă tot cu trei voleibalişti la lot, fiindcă a fost convocat ridicătorul Andrei Stoian. Cei doi au făcut din nou rocada în această săptămână. Andrei Stoian, Cristian Dincă şi Andrei Spânu au fost trimişi acasă de la lot, în timp ce libero-ul Alexandru Călin s-a învoit pentru probleme personale. Locul acestuia din urmă a fost luat de Mihai Mărieş, care s-a alăturat astfel celuilalt libero al Rematului, Adrian Feher. Printre cei 14 jucători pentru dubla cu Slovacia se mai numără doi jucători de la Remat Zalău, extrema Dan Borota şi centrul Răzvan Mihalcea, plus zălăuanul Adrian Gontariu, legitimat la formaţia germană VfB Friedrichshafen.
Primul meci din Liga Europeană va avea loc azi, de la ora 18, iar al doilea mâine, de la ora 15:30, ambele urmând să se desfăşoare în Sala Sporturilor din Constanţa.
România şi Slovacia se cunosc din anii anteriori, când au fost adversare atât în preliminariile Campionatului European, cât şi în ediţia trecută a Ligii Europene.