Chiar dacă nu are ca obiectiv promovarea în Liga a II-a, echipa condusă de Ioan Morar ar putea evolua începând din sezonul următor în al doilea eşalon fotbalistic al ţării. După ce s-a stabilit că formaţia FC Maramureş Universitar Baia Mare nu are drept de promovare în acest sezon, se pare că nici ocupanta locului secund, Seso Câmpia Turzii, nu va putea accede într-un eşalon superior la finele acestui campionat. Se pare că nici Câmpia Turzii nu are drept de promovare la finalul acestui sezon, pe motiv că vechea echipă, Mechel Câmpia Turzii, ar fi fuzionat cu Seso Iara. Cei de la SCM Braşov şi FC Cisnădie au depus mai demult la Federaţia Română de Fotbal un memoriu în acest sens şi urmează să vedem ce decizie se va lua. Totuşi, mi-e greu să cred că nici cei din Câmpia Turzii nu vor putea promova, ne-a declarat antrenorul echipei FC Zalău, Marius Paşca.
Braşovenii au menţionat în memoriul depus la FRF că CS Mechel a adunat 11 puncte pe tot parcursul sezonului 2008-2009 al Ligii a II-a, iar în acest context, echipa ar fi urmat să evolueze în campionatul următor în seria a VI-a a Ligii a III-a, cu o penalizare de 14 puncte! Între Mechel şi ocupanta locului 13 în sezonul respectiv al seriei a VI-a din liga a III-a, Seso Iara, s-a realizat fuziunea, rezultând această grupare nouă – FC Seso Câmpia Turzii, cu scopul clar al acelei penalizări, deci se încalcă articolul 5 bis, introdus în ROAF. Considerăm că analizarea acestui caz, a actelor de fuziune dintre cele două grupări (Certificatul de Identitate Sportivă poate oferi detalii în acest sens) şi oferirea unui punct de vedere oficial al FRF sunt în beneficiul competiţiei, al spiritului de fair-play.
Conform articolului 5 bis din ROAF cluburile care au efectuat operaţiuni juridice începând cu anul 2008 nu au dreptul de promovare într-o categorie competiţională superioară pentru o perioadă de trei ani competiţionali din momentul afilierii clubului respectiv la Federaţia Română de Fotbal s-a arătat într-un comunicat al FRF.
Cei din Câmpia Turzii susţin că actuala Seso Câmpia Turzii nu ar avea nicio legătură cu CS Mechel, însă chiar şi aşa există o problemă pentru gruparea clujeană. FC Seso Iara a activat în sezonul 2008/2009 al Ligii 3 în urma unei cesiuni, respectiv în urma preluării locului în eşalonul al treilea de la echipa Atletic Sibiu. Asta pentru că Seso/Minerul Iara activase în Liga 4 în sezonul precedent şi nu a obţinut dreptul de promovare în Liga 3.
Gruparea de la poalele Meseşului va evolua chiar în această după-amiază, de la ora 18, pe terenul celor de la Seso Câmpia Turzii, într-un meci contând din etapa a XXV-a a Ligii a III-a de fotbal. Nu-l vom putea folosi pe Claudiu Cornaci, din cauza cumului de cartonaşe galbene, însă reintră Mihai Bode. Privim încrezători meciul de la Câmpia Turzii şi sper să obţinem un rezultat favorabil. Sper să avem parte şi de un arbitraj corect, nu cum a fost cel de la Cisnădie, unde s-a schimbat arbitrul de centru peste noapte, a mai precizat tehnicianul zălăuan.
Partida de la Câmpia Turzii va fi oficiată la centru Sergiu Popa (Alba), ajutat la cele două linii de Cosmin Danciu şi Alin Saraol, ambii din Deva. Observatori din partea FRF au fost delegaţi Ovidiu Comşea (Sibiu) şi Mircea Bucur (Târgu Mureş).