Tiberiu Marc, preşedinte HC Zalău: “Nu este normal ca într-un campionat să se joace doar pentru locul doi”

Tiberiu Marc, preşedinte HC Zalău: “Nu este normal ca într-un campionat să se joace doar pentru locul doi”

Preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj şi al echipei HC Zalău a ţinut să remarce la finalul jocului de duminică, dintre HC Zalău şi Oltchim Râmnicu Vâlcea, atmosfera creată în Sala Sporturilor din Zalău,cum de mult timp nu s-a mai putut vedea la un meci de handbal. Tiberiu Marc a mai precizat că ar fi o realizare mare dacă echipa condusă de Tadici şi Rădulescu s-ar clasa şi în acest an pe poziţia a patra. În primul rând vreau să remarc atmosfera extraordinară. De mult nu a mai fost în Sala Sporturilor o asemena atmosferă. Vreau să le mulţumesc spectatorilor care au venit azi la sală şi celor din galerie. Au fost două galerii civilizate în opinia mea şi un meci disputat, cu multă dârzenie. Nu aş vrea să vorbesc despre joc pentru că nu sunt eu cel mai potrivit, însă au fost multe momente un echilibru. Păcat de acele accidentări din echipa noastră. Sper să mai obţinem unul sau două puncte afară în aşa fel încât să ne realizăm obiectivul, adică să participăm şi în acest an într-o cupă europeană. Ar fi minunat un loc patru, cel pe care suntem şi acum.

Oficialul clubului zălăuan a recunoscut că echipa pe care o reprezintă putea obţine mai multe puncte în jocurile din deplasare. Probabil că unele meciuri pe care le-am pierdut afară la diferenţe mici, cu echipe din partea a doua a clasamentului, puteau fi câştigate, ceea ce ne-ar fi adus un plus de puncte. Asta şi datorită faptului că echipele care sunt imediat după noi au făcut puncte afară la echipe la care noi am pierdut la diferenţe foarte mici. Un punct sau două în plus contează mult la sfârşitul campionatului. Pe viitor va trebui să fim foarte atenţi la toate meciurile, mai ales cu echipele mai slab clasate şi care pe teren propriu pot crea surprize.

Tiberiu Marc a mai declarat la final că nu i se pare normal ca diferenţa dintre Oltchim şi celelalte echipe să fie atât de mare. Oltchimul concentrează tot ce-i mai bun în ţară. Un lot de 23, 24 de jucătoare. Aici au fost 16, iar asta înseamnă că acasă a rămas încă o echipă. Au jucat la un moment dat cu două echipe pe teren. Nu cred că e cea mai bună formulă pentru campionatul intern. Poate că pentru naţională formula ar avea un anumit avantaj, dar eu cred că în ceea ce se intenţionează şi la Râmnicu Vâlcea, adică un lot mai restrâns, se mai împrăştie valorile şi la celelalte echipe în aşa fel încât campionatul să fie mai echilibrat. Nu este normal ca într-un campionat să se joace doar pentru locul doi şi pentru locurile de retrogradare. Ca să nu mai spun că există totuşi la Vâlcea o finanţare pe care nimeni nu şi-o poate permite în campionatul nostru, de fapt nimeni nu şi-o permite în acest moment în Europa.

Galeria Oltchimului a scandat la final numele lui Tadici

Chiar dacă au trecut mai bine de doi ani de când Gheorghe Tadici a părăsit banca multiplei campioane Oltchim, Brigada Zăvoi continuă să aprecieze munca depusă de fostul selecţioner la Vâlcea. Cei aproximativ 50 de suporteri vâlceni prezenţi la partida de duminică au scandat la finalul jocului numele managerului Gheorghe Tadici. Acesta însă era deja în vestiarul echipei sale. Nu am auzit când mi-au scandat numele, fiindcă eram deja la vestiar, pentru că dacă aş fi auzit mă întorceam să-i aplaud. E normal să facă acest lucru. Şi fetele au venit să mă salute înainte de meci şi să discute cu mine. Atât ele, cât şi suporterii ştiu ce am realizat împreună la Vâlcea, a comentat Tadici.

Liga Naţională de handbal feminin va fi întreruptă până în data de 28 aprilie, însă jucătoarele de la HC Zalău vor avea pauză doar până mâine. Le-am lăsat libere doar până miercuri (n.r. mâine) fiindcă mai avem nevoie de o victorie pentru a prinde un loc de cupă europeană şi un punct sau două din deplasare pentru a fi siguri că terminăm pe locul patru, a încheiat tehnicianul zălăuan.

Leave a Comment