În sfârşit, Sala Sporturilor va fi reabilitată

În sfârşit, Sala Sporturilor va fi reabilitată

Consilierii muncipali au aprobat ieri indicatorii tehnico-economici şi contribuţia financiară locală pentru reabilitarea Sălii Sporturilor din Zalău. Proiectul se va derula prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, mai precis prin Compania Naţională de Investiţii. Valoarea totală a lucrărilor a fost estimată la 5,587 milioane de lei (1,296 miloane de euro), din care 4,4 milioane de lei vor fi repartizate de la bugetul de stat şi 1,182 milioane de lei se va asigura din fondul Consiliului Local. Având în vedere faptul că cea mai mare parte a lucrărilor se vor realiza anul viitor, investiţia fiind programată a se finaliza în 12 luni, anul acesta de la bugetul local vor aloca 100.000 de lei pentru lucrări, iar diferenţa, de 1,082 milioane de lei vor fi repartizaţi anul viitor.

Proiectul va fi susţinut prin Programul de Consolidare şi Reabilitare a Sălilor de Sport existente, construite înainte de anul 2000. Sumele prevăzute vor fi utilizate pentru realizarea unei săli pentru conferinţele de presă, pentru termoizolarea acoperişului sălii şi pentru realizarea unei structuri metalice la acoperişul de la holul central de acces. Totodată, vor fi executate finisaje interioare şi exterioare, se vor realiza instalaţiile termice şi de ventilaţie, instalaţiile sanitare, electrice, de curenţi slabi, iluminatul de siguranţă, instalaţii de utilizarea gazelor şi de paratrăznet. În exteriorul sălii se vor amenaja trotuare, trepte, terasă parţial acoperită, accesul carosabil şi pietonal.

Leave a Comment