CSS Zalău, debut cu stângul în turneul semifinal

CSS Zalău, debut cu stângul în turneul semifinal

Juniorii I de la CSS Zalău au pierdut ieri primul meci din cadrul turneului semifinal al Campionatului Naţional de volei. Adversara echipei zălăuane, CSS CFR Bucureşti, este una dintre favoritele la medalia de aur în acest an, iar diferenţa de valoare s-a văzut în partida de ieri, chiar dacă diferenţa de puncte a fost mică la fiecare final de set.

Bucureştenii au început mai bine jocul, conducând la ambele time-out-uri tehnice ale primului set, iar la final s-au impus cu 25 – 20. Voleibaliştii conduşi de Silaghi şi Predescu şi-au revenit în actul secund, pe care l-au dominat categoric, diferenţa de la final fiind de şapte puncte (25 – 16). Din păcate, diferenţa de valoare s-a văzut în următorele două seturi, în care bucureştenii s-au impus la 23 şi 22.

Tot ieri s-au mai disputat partidele: CSMU LPS Suceava – CSS 1 Constanţa şi CNNT Craiova – CSS Bega Timişoara.

Turneul semifinal va continua azi, cu partidele: CSS Zalău – CSMU LPS Suceava, CSS CFR Bucureşti – CSS Bega Timişoara, CSS 1 Constanţa – CNNT Craiova.

CSS Zalău: Mihai Ciupe, Adrian Pop, Adrian Pantea, Silviu Palage, Marius Ilieş, Mihai Criste, Sergiu Pop, Ovidiu Mureşan, Bogdan Mihai şi Inţe Răzvan: Antrenori: Marin Silaghi şi Dan Predescu.

Leave a Comment