Echipa antrenată de Dan Pavel şi Elena Tadici au susţinut la sfârşitul săptămânii trecute ultima partidă din prima fază a Campionatului Naţional. Adversară a fost LPS Bistriţa, formaţie de care zălăuancele au dispus cu scorul de 44 – 24 după ce la pauză tot ele au avut un avans de 16 goluri (26 – 10).
Cu nouă victorii şi o singură înfrângere după primele zece etape, CSS Zalău ocupă prima poziţie în clasament, cu două puncte mai mult decât ocupanta locului secund, CSS 2 Baia Mare.
Până la turneul semifinal mai sunt programate două turnee, primul în perioada 7 – 10 aprilie, iar al doilea în 5 – 8 mai, la finalul cărora echipele clasate pe primele trei locuri se vor califica în turneul semifinal din 19 – 21 mai.