Copiii născuţi în 2002 şi 2003 de la Sportul Şimleu Silvaniei au participat la finele săptămânii trecute la Cupa Municipiului Reghin, acesta fiind primul turneu pentru grupa pregătită de Bogdan Pop şi Romeo Oltean. Au fost prezente 24 de echipe împărţite în patru grupe, iar reprezentanta judeţului Sălaj, Sportul Şimleu Silvaniei, a ocupat la final locul 11. Consider că este un rezultat bun, ţinând cont de numele celorlalte echipe prezente şi de faptul că această grupă am înfiinţat-o în luna octombrie a anului trecut. Vreau să-i mulţumesc domnului primar Septimiu Ţurcaş pentru sprijinul acordat, a declarat antrenorul Bogdan Pop.
În total, clubul şimleuan a obţinut două victorii, două egaluri şi două înfrângeri.
Rezultatele înregistrate de Sportul Şimleu Silvaniei în faza grupelor: 2 – 2 cu CSS Reghin, 1 – 0 cu Kinder Mureş, 1 – 1 cu Olimpia Gherla şi 1 – 2 cu LPS Juventus Bistriţa, clasându-se la final pe poziţia a III-a în grupă.
A urmat duelul cu Sporting Suceava, locul trei în grupa C, sucevenii câştigând la limită, scor 1 – 0. Ultimul meci a fost cel cu Mara Baia Mare, câştigat de şimleuani cu scorul de 2 – 1.
Sportul Şimleu: Paul Cosma, Rareş Oltean, Alex Nagy, Eduard Cobzaş, Marius Lazăr, Sebastian Pop, Alex Nistor, Inocan Sergiu, Luigi Pop şi Simo Lorant. Antrenori: Bogdan Pop şi Romeo Oltean.