Cel mai in forma jucator de la FC Zalau in partidele amicale nu va putea evolua in prima parte a campionatului
Desi initial se parea ca va fi doar o simpla intindere, accidentarea pe care mijlocasul Gabriel Craciun a suferit-o in meciul amical cu Sanatatea Cluj il va tine departe de dreptunghiul verde timp de sase luni. Fotbalistul s-a aflat luni la o clinica din Cluj-Napoca, pentru a i se face o artroscopie, iar diagnosticul a venit ca un fulger pentru jucatorul de la FC Zalau. Craciun are ruptura de ligamente, urmand ca peste patru saptamani sa fie supus unei interventii chirurgicale. Dupa operatie, vor urma alte cinci luni de repaus pentru mijlocasul echipei zalauane, dupa care va efectua un nou control pentru a vedea daca poate incepe refacerea. Vizibil afectat de accidentarea suferita, Craciun spera, totusi, ca totul sa decurga normal, iar din retur sa poata ajuta echipa in lupta pentru promovare.
Imi pare foarte rau pentru aceasta accidentare, fiindca eram in forma in ultima perioada si aveam o pofta mare de joc. Sper ca echipa sa se descurce fara mine in turul campionatului, sa obtina numai victorii, iar in retur sa ii pot ajuta si eu in lupta pentru promovare, ne-a declarat mijlocasul. Si antrenorul Marius Pasca a declarat ca absenta lui Craciun este o pierdere mare pentru echipa sa. In meciurile amicale a fost unul dintre cei mai buni jucatori de pe teren. In ultimele trei-patru partide a avut chiar o evolutie foarte buna. Din pacate, in fotbal se intampla si astfel de evenimente, insa vom fi alaturi de el, iar din retur sper sa revina pe terenul de joc.
In prima partida din noul sezon, programata maine, de la ora 18, tehnicianul zalauan nu va putea conta nici pe Alin Budean, Vlad Negrean si Andrei Teglas.