FC Zalau a incheiat sezonul pe locul sapte

FC Zalau a incheiat sezonul pe locul sapte

Cu 51 de puncte acumulate, FC Zalau a terminat pe locul sapte actualul sezon din Liga a III-a de fotbal, fiind la egalitate de puncte cu ocupanta locului sase, Unirea Ungheni

FC Zalau – Bihorul Beius 2 – 2 (0 – 0)

Au marcat: Marian Ignat (min. 56), Gabi Vasvari (min. 59), respectiv Paul Luca (min. 47), Valentin Ilas (min. 80)

Cartonase galbene: Cosma (min. 30), Ignat (min. 39), Vasvari (min. 61), respectiv Luca (min. 40), Ilas (min. 45), Balea (min. 90)

FC Zalau: Madaras Csaba, Cosmin Cosma, Vlad Negrean, Flaviu Barnutiu, Cristi Mocean, Ionut Podina, Gabi Vasvari, Gabriel Craciun (min. 68, Razvan Nicorici), Florin Kordis (min. 45, Paul Chis), Mihai Bode, Marian Ignat. Rezerve: Claudiu Chis – Ionel Potra, Vegh Robert, Vlad Lung, Bogdan Ember. Antrenor: Marius Pasca.

Bihorul Beius: Adrian Jorga – Adrian Balea, Gheorghe Taut, Florin Popa, Sergiu Pocian, George Bogdan, Paul Luca, Valentin Ilas, Daniel Toma (min. 90, Mladoniczky Eduard), Szabo Istvan, Silaghi Vlad (min. 61, Valentin Pescaru). Rezerve: Andrei Lazea – Andrei Serb, Rares Aenoaei, Alex Roman, Ionut Ilea. Antrenor: Kovacs Rudolf.

FC Zalau a terminat pe locul sapte actuala editie a Ligii a III-a de fotbal, dupa ce a remizat in ultima partida de pe teren propriu, scor 2 – 2, cu Bihorul Beius. Meciul a fost destul de disputat, cu ocazii la ambele porti, mai ales la poarta oaspete, dar si cu un gol de generic TV inscris de Gabi Vasvari in minutul 59. Prima ocazie notabila a avut loc in minutul sase, cand Ignat primeste o pasa de Vasvari, patrunde in careu, scapa singur cu portarul insa vrea sa-l dribleze si pe acesta, intrand in unghi mort, de unde a sutat in plasa laterala. In minutul 18, Bode intoarce un adversar pe partea stanga, suteaza la coltul scurt, dar portarul respinge cu dificultate in corner. Acelasi Bode trimite in minutul 34 un sut puternic spre poarta adversa, balonul loveste pamantul exact in fata portarului, care respinge gresit in corner. Trei minute mai tarziu, Negrean trimite o centrare de pe partea stanga, dar Mocean reia in portarul advers din sase metri. Dupa numai doua minute din repriza secunda, oaspetii deschid scorul prin capitanul Luca, care primeste o pasa lunga de pe partea stanga, de la Balea, si reia cu capul in plasa din opt metri. Acelasi Luca executa bine in minutul 51 o lovitura libera, insa Madaras are un reflex bun si respinge balonul. FC Zalau restabileste egalitatea in minutul 56, prin Ignat, care pune latul din patru metri la centrarea lui Bode de pe partea dreapta. Nu trec decat trei minute pana cand zalauanii trec in avantaj dupa un eurogol al mijlocasului Gabi Vasvari. Acesta primeste o pasa la mijlocul terenului, il vede iesit din poarta pe portarul advers si trimite o bolta care-l lasa fara replica pe goalkeeperul Beiusului. Scorul putea deveni chiar 3 – 1 in minutul 73, cand Bode a trimis o centrare de pe dreapta, iar Ignat si Negrean au ratat pe rand din situatii favorabile. Cum ocaziile se razbuna, oaspetii au reusit sa egaleze in minutul 80, prin Ilas, care, scapat nemarcat in fata portii zalauane, a reluat in plasa centrarea lui Szabo, de pe partea dreapta. Speram la o victorie, avand in vedere ca veneam dupa doua meciuri bune facute acasa cu Bihor II si la Cisnadie. Totusi, per ansamblu, sunt multumit de evolutia baietilor.

Pacat de golurile pe care le-am luat din greseli personale. La fel ca in ultimele doua partide si azi (n.r. vineri) am vrut sa vedem la lucru juniorii de la grupa lui Dan Lucaciu. Vreau sa felicit intreg lotul pentru parcursul avut in primul an in Liga a III-a. Se putea obtine si mai mult, insa este un loc onorabil, avand in vedere ca a fost abia primul an si a fost un campionat puternic. Speram ca, impreuna cu conducerea, sa facem un lot mai bun in aceasta vara, cu concurenta pe posturi. Multumesc conducerii clubului, Primariei Zalau si spectatorilor care ne-au urmarit la fiecare etapa disputata pe teren propriu, a declarat la conferinta de presa antrenorul Marius Pasca.

Rezultatele complete: Gloria II Bistrita – CFR II Cluj 3 – 1; FC Silvania – Marmatia Sighet 11 – 2; CSM Sebes – Inter Fagaras 1 – 2; Sanatatea Cluj – Unirea Ungheni 1 – 0; Liberty II Oradea – FC Cisnadie 3 – 0; FC Zalau – Bihorul Beius 2 – 2; Avantul Reghin – FC Bihor II 3 – 0; CS Seso Iara – Unirea Dej 3 – 4; FC Baia Mare – Gaz Metan Tg. Mures 0 – 3

Clasament:

1. FC Baia Mare 34 25 7 2 65 – 16 82p

2. FC Silvania 34 19 7 8 85 – 45 64p

3. CFR II Cluj 34 17 7 10 62 – 42 58p

4. CSM Sebes 34 16 8 10 48 – 33 56p

5. Bihorul Beius 34 15 10 9 55 – 37 55p

6. Unirea Ungheni 34 14 9 11 46 – 54 51p

7. FC Zalau 34 14 9 11 57 – 52 51p

8. Avantul Reghin 34 12 12 10 51 – 44 48p

9. FC Cisnadie 34 12 8 14 53 – 50 44p

10. CS Seso Iara 34 11 9 14 47 – 47 42p

11. Sanatatea Cluj 34 13 5 16 47 – 59 44p

12. Gaz Metan Tg. Mures 34 13 4 17 51 – 58 43p

13. Gloria II Bistrita 34 10 12 12 58 – 52 42p

14. Inter Fagaras 34 11 6 17 53 – 80 39p

15. Unirea Dej 34 10 8 16 40 – 56 38p

16. FC Bihor II 34 9 8 17 37 – 57 35p

17. Liberty II Marghita 34 8 8 18 33 – 55 32p

18. Marmatia Sighet 34 5 7 22 31 – 82 22p

FC Baia Mare a promovat direct in Liga a II-a, FC Silvania s-a calificat la turneul de baraj pentru promovarea in Liga a II-a, in timp ce Unirea Dej, FC Bihor II, Liberty II Marghita si Marmatia Sighet au retrogradat in Liga a IV-a.

Leave a Comment