
Echipa pregatita de Calin Pop a invins cu scorul de 5 – 1, in deplasare, Rapid Jibou, in derby-ul etapei a XI-a din cadrul Ligii a IV-a Salaj de fotbal. Primul gol a fost marcat de Iacob, dupa primul sfert de ora, iar in minutul 30 tot el a majorat avantajul pentru echipa din Crasna. Patru minute mai tarziu, jibouanii au redus din handicap prin Muresan, insa Coste a majorat din nou avantajul pentru cei din Crasna, cu un minut inainte de fluierul final al primei parti. In repriza a doua, Favorit Crasna a mai inscris de doua ori, in minutele 76 si 82, ambele goluri fiind marcate de Iacob. In urma acestei victorii, Favorit Crasna a urcat pe locul doi in clasament, in timp ce Rapid Jibou a coborat pe locul trei. Mai trebuie mentionat ca in partida de la Jibou au fost acordate nu mai putin de cinci cartonase rosii. Un alt meci interesant a fost cel dintre FC Silvania si CS Barcaul Nusfalau, partida incheiata cu scorul de 3 – 2 in favoarea simleuanilor, desi multa lumea credea inaintea partidei ca echipa din Nusfalau va castiga meciul.
Rezultatele si marcatorii:
Unirea Hereclean – AS Chiesd 4 – 2, juniori 6 – 5
Au marcat: Muresan (min. 30, 53), Porumb (min. 82, 84), respectiv M. Saran (min. 28), P. Saran (min. 59)
Rapid Jibou – Favorit Crasna 1 – 5, juniori 2 – 2
Au marcat: Botos (min. 34), respectiv Iacob (min. 15, 30, 76, 82), Coste (min. 44)
Real Criseni – Rapid Zimbor 0 – 4, juniori 2 – 3
Au marcat: Maghiari (min. 42), Sestras (min. 44, 49), Lacatus (min. 75)
FC Silvania II – CS Barcaul Nusfalau 3 – 2, juniori 1 – 2
Au marcat: Gavrus (min. 31), Borz (min. 55), S. Crisan (min. 67), respectiv Hidan (min. 52), Tus (min. 74)
Dumbrava Galgau – Gloria Bobota 5 – 1, juniori 7 – 1
Au marcat: Chira (min. 12), Fazacas (min. 36, 43, 54), Muresan (min. 80), Jiga (min. 48)
AS Venus Maeriste – Gloria Meseseni 5 – 3, juniori 2 – 1
Au marcat: Varga (min. 33), Brazdau (min. 39), Balota (min. 50, 55, 65), respectiv Balint (min. 8, 29), Agrijan (min. 15)
Somesul Ileanda – AS Logistic Zalau 3 – 0, juniori 1 – 0
Au marcat: Ilies (min. 11, 19), Muresan (min. 80)
Clasament:
1. FC Silvania II 10 10 0 0 66 – 9 30p
2. Favorit Crasna 11 9 0 2 45 – 17 27p
3. Rapid Jibou 11 8 1 2 52 – 20 25p
4. CS Barcaul Nusfalau 11 8 1 2 40 – 12 25p
5. Dumbrava Galgau 11 8 0 3 42 – 17 24p
6. Somesul Ileanda 11 6 0 5 36 – 23 18p
7. AS Venus Maeriste 11 5 0 6 33 – 32 15p
8. AS Chiesd 11 4 1 6 27 – 37 13p
9. AS Logistic Zalau 10 4 0 6 29 – 36 12p
10. Gloria Meseseni 11 3 1 7 19 – 39 10p
11. Gloria Bobota 11 3 1 7 21 – 44 10p
12. Rapid Zimbor 11 3 0 8 21 – 60 9p
13. Unirea Hereclean 11 2 1 8 17 – 49 7p
14. Real Criseni 11 0 0 11 4 – 55 0p
Etapa viitoare, 9.11.2008:
Dumbrava Galgau – Rapid Zimbor
Gloria Bobota – Real Criseni
Rapid Jibou – AS Venus Maeriste
Gloria Meseseni – Somesul Ileanda
AS Logistic Zalau – Favorit Crasna
CS Barcaul Nusfalau – Unirea Hereclean
FC Silvania II – AS Chiesd
*Meciul dintre AS Logistic Zalau si Favorit Crasna va avea loc sambata 8.11.2008, de la ora 12 seniorii si de la ora 14 juniorii. Celelalte partide vor avea loc duminica 9.11.2008, de la ora 12 juniorii si de la ora 14 seniorii.