Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Salaj a fost notificata de catre SC Ovi Prod Com SRL cu privire la concedierea, in luna martie, a 91 de angajati din totalul de 210.
Directorul coordonator al AJOFM Salaj, Constantin Sarca, a declarat ca disponibilizarile vor fi facute in termen de 30 de zile de la data notificarii, asa cum prevede legislatia in vigoare. Am fost notificati de SC Ovi Prod Com SRL ca vor fi disponibilizati in luna martie 91 de angajati, din cei 210 pe care ii are societatea.
Inca o data se vede ca efectele crizei economice se resimt in toate domeniile, a declarat Constantin Sarca.
AJOFM Salaj va face toate demersurile necesare pentru ca persoanele concediate sa fie inregistrate in baza de date pentru a beneficia de indemnizatia de somaj.
Desi s-a incercat in mai multe randuri, pana la ora inchiderii editiei administratorul societatii nu a putut fi contactat.
Societatea comerciala Ovi Prod Com SRL Criseni este producator de mobila si tapiterie, avand capital integral privat. Societatea a fost infiintata in 1993 si este membra a Asociatiei Producatorilor de Mobila din Romania si a Camerei de Comert si Industrie Salaj.