Sălăjenii, interesaţi de “Casa Verde”

Sălăjenii, interesaţi de “Casa Verde”

Sălăjenii care sunt interesaţi să acceseze finanţări pentru Programul Casa Verde îşi pot depune cererile la sediul Agenţiei de Protecţia Mediului din data de 1 iunie 2011, dosarele lor urmând a fi trimise ulterior la Bucureşti la Administraţia Fondului pentru Mediu. Prin programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, numit şi programul Casa Verde, sunt prevăzute trei tipuri de finanţări. Se pot aloca până la 6.000 de lei pentru instalarea panourilor solare; până la 8.000 de lei pentru instalarea pompelor de căldură (exclusiv aparate de aer condiţionat) şi până la 6.000 de lei pentru instalaţia de producere a energiei termice pe bază de peleţi, tocătură lemnoasă ori resturi şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere.

Sesiunea de depunere a proiectelor a demarat la data de 1 iulie 2010 şi s-a finalizat în 3 februarie 2011, suma alocată Sălajului, după ultima redistribuire a ajuns la 2,282 milioane de lei. Au fost depuse 380 de dosare în valoare totală de peste 2,282 milioane de lei (din care 308 pentru panouri solare, 71 pentru centrale termice, unul pentru instalare de pompe de căldură). Până în prezent, după cum ne-a informat directorul APM Sălaj, Aurica Grec, au fost evaluate primele 290 de dosare de finanţare depuse, din care 268 au fost admise, iar 22 au fost respinse, restul, de 90 urmând a fi evaluate. Până la data de 23 mai 2011, s-au semnat în total 227 contracte de finanţare, au fost depuse 70 de dosare de decontare, 15 persoane nu s-au prezentat în termenul de 60 de zile pentru semnarea contractului de finanţare (considerându-se că au renunţat). La data de 13 mai 2011 au fost aprobate alte 26 de dosare de finanţare.

Leave a Comment