Bani pentru hrana asistaţilor social

Bani pentru hrana asistaţilor social

Valoarea alocaţiei zilnice de hrană pentru persoanele îngrijite în instituţiile de asistenţă socială din judeţ va creşte cu 20 la sută. Consilierii judeţeni au aprobat vineri proiectul de hotărâre privind alocaţiile de hrană pentru consumurile colective din instituţiile de asistenţă socială din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sălaj. Astfel, pentru prepararea hranei unui copil cu vârsta de până la patru ani se va cheltui zilnic 7,5 lei, iar pentru cei care au peste patru ani, precum şi pentru adulţi, consumul zilnic va fi de 10 lei.

Începând din semetrul II al anului trecut şi până în prezent, în unităţile de asistenţă socială din judeţ, s-au înregistrat depăşiri ale nivelului minim al alocaţiei zilnice de hrană. Acest fapt s-a datorat neindexării nivelului alocaţiei zilnice cu indicele preţului de consum, care în perioada mai 2008-februarie 2011 a fost de 118,19 la sută, precum şi a faptului că, începând cu luna iulie 2010, TVA-ul a crescut de la 19 la 24 la sută, iar nivelul prognozat al inflaţiei pe anul 2011 este de 3,6 la sută. Pe acest considerent, s-a propus majorarea în medie cu 20 la sută a nivelului minim al alocaţiei zilnice de hrană, cu încadrarea în limita bugetului aprobat pe anul 2011.

Leave a Comment