În doar trei luni: Şaptezeci de cai – depistaţi cu SIDA

În doar trei luni: Şaptezeci de cai – depistaţi cu SIDA

Inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Sălaj au identificat, în primele trei luni ale anului în curs, 70 de cabaline bolnave de anemie infecţioasă, numărul lor fiind de două ori mai mic faţă de exemplarele depistate cu boala respectivă în perioada similară a anului trecut.

Directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sălaj, Mircea Martin, a declarat că aceste 70 de cabaline bolnave au fost depistate dintr-un total de 7.200 de exemplare testate în ceea ce priveşte anemia infecţioasă la nivel de judeţ. „În acest an, am continuat testarea cabalinelor în vederea depistării celor bolnave de anemie infecţioasă ecvină. Am descoperit, astfel, în perioada 1 ianuarie – 25 martie, 70 de cai care aveau boala respectivă, ei reprezentând jumătate din totalul cailor depistaţi cu această boală în perioada similară din 2010. Din cei 70 de cai, 60 au fost scoşi deja din efectivul animalier al judeţului prin sacrificare. Vrem să îi scoatem şi pe ceilalţi zece, ca să putem declara judeţul liber în ceea ce priveşte anemia infecţioasă ecvină”, a declarat Mircea Martin.

Potrivit sursei citate, reprezentanţii DSVSA Sălaj au demarat procedurile pentru ca proprietarii celor 60 de cai sacrificaţi să fie despăgubiţi, conform legislaţiei în vigoare, şi că la fel se va proceda şi în cazul celorlalţi zece proprietari, odată ce animalele acestora vor fi sacrificate. „În total, anul trecut, au fost sacrificate în Sălaj 423 de cabaline depistate cu anemie infecţioasă, eradicarea tuturor acestor animale bolnave fiind necesară pentru ca ANSVSA să poată solicita Comisiei Europene statutul de ţară liberă la maladia respectivă. Faţă de alte judeţe din Transilvania, care mai au şi acum sute de exemplare cabaline bolnave, situaţia Sălajului este foarte bună”, a declarat Martin.

Acesta a spus că, după sacrificarea celor 423 de cai, anul trecut, judeţul a fost declarat liber la anemia infecţioasă, dar periodic, trebuie efectuate controale şi testări, pentru a identifica noile cazuri care ajung în Sălaj în special prin achiziţiile de cai din alte judeţe. Directorul DSVSA Sălaj a declarat că tot pentru eliminarea oricăror noi cazuri, vor fi organizate periodic controale în târgurile de animale şi în comunităţile de etnie romă din Sălaj, precum şi filtre în diferite zone, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sălaj. „Este foarte important să depistăm orice exemplar bolnav cât de repede, pentru a-l putea scoate din efectiv. Pentru aceasta, trebuie ca şi sălăjenii care achiziţionează cabaline să se asigure că exemplarul pe care îl cumpără are paşaport şi certificat sanitar-veterinar care să ateste că analizele din ultimele trei luni au rezultat negativ la anemia infecţioasă ecvină”, a declarat directorul DSVSA Sălaj.

Dacă nu vor acorda atenţie documentelor respective, cumpărătorii riscă amenzi cuprinse între 2.000 de lei şi 3.600 de lei, animalele bolnave vor fi confiscate în vederea sacrificării, iar proprietarii nu vor fi despăgubiţi.

Virusul anemiei infecţioase ecvine este asemănător cu virusul imunodeficienţei umane (HIV). Sursa principală de infecţie o reprezintă animalele bolnave fără semne clinice de boală. Introducerea şi ţinerea mai mult timp a unui animal bolnav într-un efectiv sănătos duce la transmiterea virusului altor animale, în primul rând prin intermediul insectelor (ţânţari, muşte de grajd etc.).

Leave a Comment