Biletele de tren s-ar putea scumpi

Biletele de tren s-ar putea scumpi

Preţul călătoriilor cu trenul şi cu metroul ar putea fi majorate prin ordin al ministrului Transporturilor, dar nu în funcţie de evoluţia inflaţiei, ci pentru a evita blocajul financiar al Metrorex şi CFR Călători, companie care are bugetată o creştere cu 10 la sută a tarifelor. Modificarea preţurilor practicate de cele două companii este inclusă într-un proiect de ordonanţă de urgenţă elaborat de Ministerul Transporturilor. „La CFR Călători subvenţiile anuale alocate de la bugetul de stat în ultimii trei ani au reprezentat circa 64 la sută din necesarul fundamentat, ca urmare a creşterii cheltuielilor la componentele de bază, ceea ce a condus la înregistrarea de pierderi”, se arată în nota de fundamentare a actului normativ.

Tariful mediu pentru o călătorie cu trenul a fost anul trecut de 12,95 lei, ceea ce a reprezentat raportul dintre încasări şi numărul total de călători transportaţi, în timp ce costul mediu real pentru o călătorie a fost de circa 40,9 lei – adică raportul dintre cheltuielile de exploatare şi numărul de călători transportaţi). „În anul 2011, bugetul de venituri şi cheltuieli al CFR Călători SA a fost fundamentat având în vedere o majorare a tarifelor de călătorie cu aproximativ 10 la sută începând cu luna februarie. În situaţia în care subvenţia alocată pentru anul 2011 rămâne la nivelul de 1.028 milioane lei, neacordarea majorării de 10 la sută a tarifelor pentru transportul călătorilor pe calea ferată conduce la înregistrarea unui deficit de circa 75 milioane lei”, se mai menţionează în notă.

Pierderile cumulate din anii precedenţi înregistrate de CFR Călători la finele anului 2009 au atins suma de 745 milioane lei, în timp ce datoriile restante către furnizori şi CFR SA au crescut an de an, ajungând în anul 2010 la circa 550 milioane lei.

Leave a Comment