Aproape 2.000 de sălăjeni au fost diagnosticaţi, în săptămâna 14 – 20 martie, cu infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, numărul cazurilor fiind în scădere cu 16 la sută faţă de săptămâna anterioară, în timp ce alte 188 de persoane au fost depistate cu pneumonii acute, aceste îmbolnăviri fiind cu 30 de procente mai puţine decât cele din intervalul anterior. Totuşi, potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj, 94 de persoane diagnosticate cu acest tip de afecţiuni au fost spitalizate, iar un bărbat în vârstă de 53 de ani, din mediul rural, diagnosticat cu bronhopneumonie, a decedat.
“Decesul a fost unul intraspitalicesc, s-a produs în secţia Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău. Bărbatul nu a fost diagnosticat şi cu alte afecţiuni asociate”, a declarat Mihai Cheşeli. Potrivit sursei citate, în aceeaşi săptămână, a fost confirmat un caz nou de gripă AH1N1, la un tânăr în vârstă de 27 ani, din mediul rural, dar, din fericire, acesta s-a însănătoşit şi a fost externat.
Din totalul de bolnavi înregistraţi în săptămâna sus amintită, cei mai afectaţi au fost copiii, la grupa de varsta 0 – 14 ani fiind depistate 1.383 de de îmbolnăviri. De la începutul campaniei de vaccinare, în Sălaj au fost imunizate gratuit împotriva gripei sezoniere 14.565 de persoane din grupele considerate la risc, judeţul mai având în stoc 4.585 de doze de vaccin antigripal.