Bugetul local al Zalăului se pare că a ajuns la fundul sacului. Aşa cum informa ieri primarul municipiului Radu Căpîlnaşiu, s-a creat un gol de casă şi avem în cont mai puţin de 47.000 de lei lichidităţi, ceea ce ne afectează la plata unor facturi de întreţinere. S-au plătit până acum datoriile la iluminatul public, subvenţiile, salariile şi ratele. În ultimii ani nu am mai fost într-o astfel de situaţie, de a nu avea bani. Nu ştim ce s-a întâmplat, dacă aşa trebuie să fie, sau e rodul unei greşeli, dar chiar şi faţă de lunile din toamnă avem încasări cu 50 la sută mai mici.
Radu Căpîlnaşiu a arătat că din cotele defalcate din impozitul pe venit în luna februarie a anului trecut s-au încasat 2,7 milioane de lei, iar acum, pentru luna februarie doar 1,27 milioane de lei, mai puţin de 40 la sută. Primăria Zalăului nu este singura administraţie care se confruntă cu scăderea impozitului pe venit, în aceeaşi situaţie fiind toate celelalte primării din judeţ, precum şi Consiliul Judeţean Sălaj, unde de asemenea, încasările din impozitul pe venit au scăzut pe luna februarie la un nivel de 60 la sută.
Se pare că aceste diminuări au fost determinate, în parte, de modificările Legii 276/2006, aduse prin Ordonanţa 63/2010, prin care cota de 47 la sută a fost diminuată la 44 la sută, iar cota de 22 la sută a devenit 21 la sută. Pe de altă parte, sunt unele voci care presupun şi că sumele lipsă nu au fost virate conform articolului 32, pct.7 din Legea 279/2006, ci impozitul pe salarii aferent sediilor secundare a fost virat în localităţile sediilor centrale şi că în final, valorile aşteptate vor ajunge, conform legislaţiei, în bugetele locale, în urma regularizărilor.