Postul nu este recomandat tuturor

Postul nu este recomandat tuturor

Încă de acum câteva secole, s-a observat că există o strânsă legătură între starea de sănătate şi alimentaţie, astfel că, în funcţie de regiuni, de necesităţi şi de modul de viaţă, oamenii au încercat să impună anumite stiluri alimentare. De fapt, au încercat să adopte un mod de hrănire cât mai corect, care să le îmbunătăţească şi să le menţină starea de sănătate. Religiile prezintă şi ele aceeaşi idee generală de regim sănătos văzut ca perioadă de post, iar postul dinaintea Sărbătorilor Pascale este o perioadă de alimentaţie corectă şi de detoxifiere a organismului. Numai că postul nu este recomandat tuturor, specialiştii atrăgând atenţia că un asemenea regim poate cauza mai mult rău decât bine dacă este făcut după ureche.

Din punct de vedere al medicului, postul este perceput ca o schimbare a regimului alimentar. La începutul primăverii, timp de şapte săptămâni înaintea Sărbătorilor Sfintelor Paşti, postul este asociat de majoritatea oamenilor cu o perioadă de „restricţie alimentară, ce are rolul de a face trecerea de la o alimentaţie bazată în principal pe alimente conservate, de origine animală, şi pe resursele adunate în camară în toamna trecută, la o alimentaţie de origine vegetariană sau lacto-ovo-vegetariană. Altfel spus, o hrană mai uşoară, de primăvară, bazată pe multe legume şi crudităţi, care trebuie să aducă un aport substanţial de vitamine şi minerale organismului, ajutându-l să depăşească astenia caracteristică primelor luni calde din an.

Nevoie mai mică de resurse energetice

Organismul are acum nevoie de mai puţine resurse energetice pentru menţinerea temperaturii, iar creierul este stimulat să fie mai activ datorită plusului de lumină. Creşterea temperaturilor ajută corpul să funcţioneze la capacităţi sporite, iar eliminarea toxinelor acumulate în perioada rece este de un real folos pentru stimularea arderilor interne. Luminiţa Ardelean, medic de familie din Zalău, ne-a declarat că în acest sens, postul sau curele de detoxifiere, în care este redus substanţial, pentru 10-15 zile, consumul de carne, sunt metode care dau rezultat. „În alimentaţie vor fi introduse mai multe legume proaspete, se vor consuma mai multe lichide – apă plată, ceaiuri, sucuri naturale din fructe – astfel încât să nu supunem organismul unui şoc alimentar, ci să îl ajutăm să se detoxifieze”, a spus Luminiţa Ardelean.

Dar potrivit sursei citate, postul nu are acelaşi beneficiu pentru toată lumea, existând persoane cărora nu le este recomandată o asemenea alimentaţie fie din cauza stării de sănătate deteriorate, fie din cauza activităţilor de peste zi, care necesită un aport major de calorii. „Sunt persoane care depun un efort intens şi au nevoie de un consum caloric de peste 3500 de calorii/zi. Acestor persoane nu le poţi recomanda zile de post sau regim, dat fiind că o alimentaţie uşoară nu le poate asigura nevoile energetice. La fel, gravidele, cu nevoi vitaminice şi de minerale crescute, au nevoie de o suplimentare a acestora dacă aderă la alimentatia de post, în cazul lor fiind recomandat fie un aport medicamentos, fie un post de tip lacto-ovo-vegetarian”, a declarat medicul de familie.

Între post şi bulimie – doar un pas

Posturile au adesea efecte negative şi determină apariţia bulimiei, în special la acele persoane care au o părere proastă despre ele însele sau care suferă de nevroze. De asemenea, posturile, indiferent de durata lor, reprezintă o contraindicaţie pentru pacienţii care suferă de diabet, boli metabolice, boli ale ficatului sau care au suferit bulimie sau de anorexie, boli care sunt, în general predispuse la reapariţie. Tocmai de aceea, specialiştii recomandă un control medical de specialitate înainte de abordarea unei diete de post, mai ales în cazul celor care suferă de afecţiuni cronice, pentru a fi evitate, astfel, riscurile unei alimentaţii neadecvate.

Persoanele care optează, totuşi, pentru dieta de post trebuie să aibă în vedere o echilibrare a alimentaţiei, astfel încât să nu predomine acrul sau fructele acide, întrucât riscă dezvoltarea unor afecţiuni în regiunea stomacului, a tubului digestiv sau agravarea unor boli deja existente (gastrite, ulcere, boli inflamatorii intestinale etc).

Mişcare în aer liber

Odată cu venirea primăverii şi mărirea intervalului de lumină, organismul trece printr-o schimbare metabolică subtilă, în care petrecerea a cât mai mult timp în aer liber este vitală. Este de preferat ca exerciţii respiratorii să fie făcute cât mai des şi în aer curat, iar pentru cei care doresc să piardă câteva kilograme, acum este un moment propice, ştiut fiind că acest lucru este mai uşor în intervalul de încălzire a vremii specific începutului de primăvară. De asemenea, pentru majoritatea persoanelor, începutul de primăvară este optim şi pentru efectuarea analizelor medicale, în sensul unui anume plus de relevanţă a lor. Astfel, specialiştii susţin că dacă organismul tinde către anumite dezechilibre, acum este cel mai vulnerabil, iar aceste tendinţe sunt mai uşor de identificat şi de corectat.

Leave a Comment