Desi rovineta electronica a fost introdusa in Romania inca de la 1 octombrie 2010, pe drumurile judetului Salaj nu exista camere de supraveghere si citire a acestor roviniete. Astfel ca soferii care tranziteaza judetul nostru pot circula linistiti din aceasta privinta, exceptand controalele politistilor ori ale lucratorilor Autoritatii Romane Rutiere si Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR).
Conform legislatiei in vigoare, controlul rovinietei se face automat, prin intermediul punctelor fixe unde sunt instalate sisteme de camere video, in trafic, ori de catre echipe de controlori. Insa reprezentantii Sectiei de Drumuri Nationale Salaj ne-au declarat ca in judetul Salaj nu exista astfel de camere de citire a rovinietei electronice si nici nu exista o data anume pana la care sa fie amplasate. Nu se cunoaste insa data la care vor fi amplasate aceste aparate de citire. Am primit, toamna trecuta, doua cititoare manuale de roviniete electronice prin intermediul carora sunt verificate autovehiculele de mare tonaj. Verificarea se face online. Controlorul introduce in terminal numarul masinii si afla, rapid, daca detinatorul autoturismului a platit sau nu rovinieta. In cazul constatarii unei contraventii i se intocmeste proces-verbal si i se retine certificatul de inmatriculare, ne-a declarat, ieri, seful Sectiei de Drumuri Nationale Salaj, Mircea Crisan.
Trecand la capitolul sanctiuni contraventionale, zeci de salajeni s-au trezit anul trecut cu amenzi pentru lipsa rovinietei. Potrivit informatiilor furnizate de purta-torul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Salaj, Maria Cristea, pe parcursul anului trecut, politistii salajeni au aplicat 69 de sanctiuni contraventionale soferilor care nu detineau roviniete ori aveau roviniete cu termenul depasit. Valoarea totala a sancti-unilor s-a ridicat la valoarea de 122.525 de lei.
Odata cu intrarea in vigoare a rovinietei electronice au fost introduse si alte valori ale sanctiunilor contraventionale aplicate pentru lipsa rovinietei electronice. Astfel, amenzile sunt cuprinse intre 250 si 4.500 de lei, in functie de categoria de autovehicul, iar despagubirile aplicate de administratorul drumului, pe langa amenzile contraventionale percepute in cazul lipsei rovinietei, se incadreaza intre 28 si 1.210 euro.
Orice conducator auto care tranziteaza reteaua de drumuri nationale si autostrazi din Romania poate obtine rovinieta electronica, in functie de categoria de masina pe care o detine, de la orice subunitate CNADNR, de la benzinariile MOL, Rompetrol, Petrom sau OMV sau la oficiile Postei Romane, UNTBR, dar si de la firmele de distributie Scalla, Speedy, Medina si Pasaj. Rovinietele achizitionate deja isi mentin valabilitatea pana la data expirarii. CNADNR a montat mai multe camere fixe de supraveghere pe cateva drumuri nationale importante in vederea depistarii soferilor care nu poseda rovinieta.