Guvernul Romaniei a dat undă verde unui nou pachet legislativ in Sănătate, prin care este continuată reforma şi eficientizarea acestui sector. In premiera, incepand cu acest an, contractul cadru va reglementa condiţiile acordarii asistenţei medicale in cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru doi ani.
In acest fel, Ministerul Sănătăţii va stabili strategii clare pe termen mai lung privind programele pe care le derulează.
De asemenea, a fost stabilit şi cadrul legislativ pentru stimularea personalului medical din zonele unde deficitul de medici şi asistente reprezintă o problemă pentru populaţie, care ajunge adesea să parcurgă zeci de kilometri pentru a beneficia de servicii medicale.
Situaţia caracterizează atat Sălajul, in special in mediul rural, cat şi restul judeţelor şi s-a agravat in ultimii cinci ani, determinand autorităţile centrale să ia măsurile sus amintite, de care era nevoie urgentă in sistem.