Peste 100 de iubitori de munte din România şi-au dat întâlnire la „Trofeul Someş”

Cea de-a VII-a ediţie a „Trofeului Someş” a avut loc în acest an, în premieră, în judeţul Sălaj, organizator fiind Clubul de Turism Montat „Someşul” din Someş Odorhei. Evenimentul dedicat iubitorilor de turism montat din România a adunat la start aproximativ 110 participanţi din Braşov, Sibiu, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Arad, Mehedinţi şi Sălaj.
După ediţii desfăşurate la Padiş, în Vidolm (judeţul Alba), în Munţii Trascăului, în Cheile Cibului şi Cheile Glodului din judeţul Hunedoara, evenimentul din acest an a avut loc în Rezervaţia Naturală Stanii Cliţului, aflată în partea sud-vestică a satului Cliţ, comuna Băbeni.
„Este un loc foarte frumos, în care s-au simţit bine şi oaspeţii noştri şi ne bucurăm că a şaptea ediţie am putut-o organiza, în premiră, în Sălaj”, a afirmat Alexandru Pop, preşedintele Clubului de Turism Montan „Someşul”.
Participanţii s-au întrecut la şase probe: proba de regularitate – parcurgerea unui traseu de regularitate cu odurată de 5 – 7 ore; proba de alpinism (individual); proba de orientare sportivă; proba de tehnică-speo-alpină; o probă teoretică, cu întrebări de cultură generală despre locul în care s-a desfăşurat concursul – Rezervaţia Naturală Stanii Cliţului, dar şi despre Munţii Meseş şi cascadele din România şi o probă culturală – umor cu tematică montană (cântece, poezii şi glume cu tematică montană).
În urma rezultatelor înregistrate, locul I în clasamentul general a fost ocupat de echipa Ştrumfii din Turda, pe poziţia secundă s-a situat Tur Alpin Făgăraş, iar ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de ATE Salamandra Satu Mare. Pe lângă premiile oferite celor trei echipe de pe podium, organizatorii acordă în fiecare an şi „Trofeul Someş” care, în acest an i-a revenit echipei Tur Alpin Făgăraş.
„A fost unul dintre cele mai complexe concursuri montane din acest an, cu o dificultate foarte mare pentru copii, ţinând cont că totul s-a desfăşurat în Rezervaţia Naturală Stanii Cliţului. A fost ceva extraordinar pentru noi faptul că ne-am întors cu Trofeul Someşului, dintre atâtea cluburi montane participante”, a declarat Marian Popa, preşedintele clubului Tur Alpin Făgăraş.
Clubul de Turism Montan „Someşul” s-a înfiinţat în anul 2008, iar trei ani mai târziu a fost organizată prima ediţie a trofeului cu acelaşi nume.
„Încă de mic am fost atras de drumeţii şi de excursii pe munte. Am reprezentat prima dată în competiţii clubul CTMT Oaşul Negreşti, apoi Asociaţia Ghidelor şi Ghizilor din România, iar o perioadă scurtă de timp am activat şi la clubul Porolissum din Zalău. După ce a fost întreruptă activitatea acestui club, în 2006 şi în 2007 am continuat să particip la concursuri cu denumirea de „Someş Sălaj”, iar în 2008 am înfiinţat Clubul de Turism Montan „Someşul”. De la înfiinţarea clubului şi până la organizarea primei ediţii a Trofeului Someş au trecut trei ani, deoarece vroiam să fim pregătiţi din toate punctele de vedere, ştiind că evenimentul trebuie să aibă continuitate”, a mai precizat Alexandru Pop, care s-a întors la finalul lunii august dintr-o expediţie pe Vârful Damavand (Iran), a cărui altitudine este de 5.671 metri.

Leave a Comment