Cauciucurile de iarna nu sunt obligatorii in acest sezon

Cauciucurile de iarna nu sunt obligatorii in acest sezonSoferii nu vor fi obligati sa echipeze masinile cu anvelope de iarna in acest sezon, masura ce ameninta sa intre in vigoare din aceasta iarna. Noutatile legislative insa prevad ca acei soferi care vor fi implicati in accidente, provocand pagube din cauza nedotarii corespunzatoare a vehiculului, sa fie buni de plata.

Autoritatile au lasat-o mai moale cu anvelopele de iarna: in lunile ce vin sunt optionale. Ordonanta privind obligativitatea anvelopelor de iarna va intra in vigoare din iarna 2011-2012. Insa, chiar daca nu sunt obligati sa-si schimbe cauciucurile la masini, daca vor provoca un accident, vor derapa sau vor bloca drumul, vor plati amenzi, precum si cheltuielile de degajare a drumului. Sanctiunile contraventionale sunt cuprinse intre 400 si 2.000 de lei. Totodata, in cazul deteriorarii masinii intr-un accident, proprietarii nu vor mai fi despagubiti de companiile de asigurare daca nu au masinile echipate corespunzator.

Chiar daca aceasta prevedere nu a fost adoptata, conducatorii auto, atat a autoturismelor cat si a autovehiculelor de mare tonaj, pentru siguranta lor, ar trebui sa-si doteze masinile cu anvelope de iarna. In toate statele europene exista reglementari privind obligativitatea folosirii cauciucurilor de iarna si a echipamentelor anti-derapante, a declarat comisarul sef al Serviciului Rutier Salaj, Vasile Sabau.

Iata ce prevede legislatia tarilor vest-europene legat de pneurile de iarna. In Austria si Elvetia, pneurile de iarna sunt obligatorii pentru autoturisme doar in perioada 1 noiembrie-15 aprilie, atunci cand drumurile sunt acoperite de polei, gheata sau zapada. In Finlanda, pneurile de iarna sunt obligatorii intre 1 decembrie si 1 martie. Soferii din Germania sunt, de asemenea, obligati sa doteze masina cu pneuri corespunzatoare conditiilor meteo. In aceasta tara, automobilele cu anvelope de vara nu au voie sa circule pe drumuri acoperite de zapada si gheata, in caz contrar soferii fiind pasibili de amenzi.

Cauciucurile de iarna nu sunt obligatorii in Franta, insa, cu toate acestea, in unele zone muntoase, soferii sunt avertizati prin indicatoare de necesitatea folosirii lanturilor sau a pneurilor de iarna. Nici in Italia nu exista obligativitatea folosirii pneurilor de iarna, decat in regiunea muntoasa Val dAosta, in perioada 15 octombrie – 15 aprilie. Anvelopele de iarna nu sunt obligatorii in Norvegia, insa lanturile de zapada sunt necesare pe tronsoane de drum semnalizate ca atare, daca drumul este acoperit de zapada sau gheata. In Slovenia, soferii sunt obligati sa foloseasca lanturi de zapada sau cauciucuri de iarna cu adancimea minima de 3 milimetri a profilului, in perioada 15 noiembrie – 15 martie sau oricand conditiile meteo o impun. Aceleasi conditii sunt prevazute si in Suedia, fiind obligatorii doar intre 1 decembrie si 31 martie.

Leave a Comment