Peste 2.000 de zalauani cer ajutor de incalzire

Peste 2.000 de zalauani cer ajutor de incalzire

Ore intregi au stat zalauanii la rand, in cursul saptamanii trecute, pentru a depune cererile si documentele justificative in vederea obtinerii ajutorului la incalzirea locuintei cu gaz sau cu lemne. Pana in prezent, la Directia de Asistenta Sociala si Comunitara Zalau s-au prezentat peste 2.200 de persoane sa solicite acest ajutor.

Saptamana trecuta, sediul Directiei de Asistenta Sociala si Comunitara din cadrul Primariei Municipiului Zalau a fost plin, zalauanii formand randuri impresionante in asteptarea depunerii cererilor. De la inceperea perioadei de preluare si pana in prezent, au depus cererile si documentatia justificativa pentru primirea ajutorului de incalzire 2.226 de persoane. Avem inregistrate 1.977 de dosare la ajutorul de incalzire a locuintei cu gaz, 162 de cereri la ajutorul de incalzire cu lemne si 87 la energie termica in sistem centralizat, a declarat purtatorul de cuvant al Primariei Municipiului Zalau, Manuela Ghiurutan.

Potrivit reprezentantilor DASC Zalau, numarul de cereri inregistrate se incadreaza in normalitate. Anul trecut, perioada de depunere a cererilor a demarat in 15 septembrie, cu o luna mai devreme fata de anul in curs, pana la data de 1 noiembrie fiind depuse aproximativ 4.250 de dosare pentru subventii la incalzire.

12 noiembrie, ultima zi de preluare a cererilor

Salajenii care doresc sa obtina ajutorul de incalzire au mai putin de doua saptamani pentru a depune cererile. Potrivit purtatorului de cuvant al municipalitatii, pentru a beneficia de ajutorul de incalzire pe intreg sezonul rece, adica pe cinci luni de zile, zalauanii trebuie sa isi depuna documentele pana cel tarziu in data de 12 noiembrie 2010. Si cei care isi depun dupa aceasta data cererile pentru ajutoare la incalzire vor primi subventia, insa doar incepand cu luna din care si-au depus dosarul.

Declaratiile mincinoase se pedepsesc cu inchisoarea

De aceasta forma de ajutor beneficiaza familiile si persoanele singure cu domiciliul pe raza municipiului Zalau, ale caror venituri nete lunare pe membru de familie sunt sub 615 lei. Un alt aspect important care trebuie luat in considerare de solicitanti este acela ca, incepand din acest an, solicitantii ajutorului pentru incalzirea locuintei au obligatia sa declare daca au in proprietate cladiri, terenuri, mijloace de transport, depozite bancare ori animale.

Datele inscrise in formulare si declaratiile pe propria raspundere vor fi verificate in evidentele fiscale, respectiv in cele agricole, prin confruntarea datelor din cereri cu informatiile Directiei Impozite si Taxe Locale. Declararea neconforma cu realitatea a informatiilor legate de componenta familiei, venituri ori bunuri detinute se pedepseste conform legii penale, iar prejudiciul se recupereaza. Solicitantii vor fi verificati in intreg sezonul rece prin sondaj sau la sesizari primite.

Leave a Comment