Chiar daca atat ploaia si criza le-au fost potrivnice, varsoltenii nu s-au lasat mai prejos nici in acest an, participand in numar destul de mare la manifestarile cultural artistice organizate de Consiliul local Virsolt, Asociatia Varsa, Parohia Ortodoxa si Reformata si Scoala Gimnaziala Virsolt, cu ocazia celei de-a XI-a editii a Zilelor Virsoltului.
Evenimentul a debutat sambata, 25 septembrie, cu un concurs de pescuit organizat la baraj, urmat de plimbari cu barca pe lac si o discoteca in aer liber incepand cu ora 21.
Ca in fiecare an, manifestarea a adunat o seama de oficialitati printre care ii amintim pe europarlamentarul Winkler Gyula, deputatul U.D.M.R Seres Denes, prefectul Vegh Alexandru, subprefectul Onorica Abrudanu, iar din partea Consiliului Judetean , domnul Alexandru Serban, care au participat la comemorarea eroilor satului, fiecare dintre aceste personalitati depunand cate o coroana drept omagiu.
A urmat apoi inmanarea a trei diplome de onoare din partea primarului Breda Lajos, domnului profesor Gombos Nicolae de la Scoala Gimnaziala Virsolt, familiei Ghile G. si domnului Bartus Iacob pentru activitatea deosebita desfasurata de-a lungul timpului, in folosul comunitatii.
Parada carutelor a facut deliciul localnicilor si invitatilor, acest obicei fiind nelipsit de la manifestarile de acest gen din comuna.
Dupa- amiaza zilei de duminica, 26 septembrie, a fost una plina de reprezentatii cultural-artistice, pe scena amplasata in curtea Scolii Gimnaziale evoluand atat formatii consacrate precum Mesesul si Porolissum din Zalau, dar si formatii de dansatori tineri din: Ip, Zauan, Nusfalau, Zerind(Arad), Crasna, Cehu-Silvaniei, Sarmasag, Ilisua, Lompirt si Varsolt.
Pe parcursul celor doua zile de activitati, localnicii si invitatii au avut ocazia sa admire o minunata expozitie de lucru manual organizata in incinta scolii si realizata de elevii acestei institutii.
Petrecerea a culminat duminica, in jurul orei 21, cand invitatii au fost martorii unui impresionant foc de artificii, urmat de o discoteca in aer liber ce a adunat, in ciuda vremii urate, un numar mare de tineri.
Autoritatile comunei au fost sprijinite in organizarea manifestarilor de cativa sponsori carora le multumesc pe aceasta cale: P.F Macec Valentin, A.V.E. Salaj, S.C.Eurostrada Brasov, notar Ghile Gavril, Ceramica Service, S.C.Inserco Zalau, S.C.C.M. Criseni, S.C. Hidroconstructia S.A. Cluj Napoca.