Au dat fuguta la cersit sau dupa iubit

Au dat fuguta la cersit sau dupa iubit

In timp ce baietii fug de acasa urmariti de frica unor pedepse pentru nazbatiile facute sau ca sa faca rost de bani din cersit, fetele alearga de le scapara calcaiele sa se intalneasca cu barbati pe care, de multe ori, abia i-au cunoscut. In Salaj, aproape 30 de minori au fost dati disparuti de la domiciliu, in primele sapte luni ale anului, printre care si cinci fetite ce si-au luat talpasita impreuna cu iubitii.

La varste la care abia au terminat opt clase, uneori chiar si mai repede, din ce in ce mai multi minori din judetul Salaj fug de acasa. Cresterea numarului de cazuri inregistrate de la un an la altul este de-a dreptul ingrijoratoare. Daca anul trecut, politistii au fost sesizati pentru urmarirea a 31 de minori fugiti de la domiciliu, in doar primele sapte luni ale anului, 28 de copii au fost dati disparuti de parinti. In linii mari, fetele fug de acasa pentru a-si trai relatiile cu proaspetii iubiti, in timp ce la baieti se manifesta tendinta de libertate, dorinta de a-si gasi rostul, de la o varsta mult prea frageda insa.

Copiii care fug de acasa provin din tot felul de familii. Cei mai multi traiesc in familii dezorganizate, insa nu lipsesc nici cazurile in care copii din familii instarite pleaca voluntar de acasa. O alta categorie a minorilor fugari provine din centrele de plasament, unii fiind abonati la evadari din locuintele in care sunt plasati. Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Salaj, Maria Cristea, majoritatea minorilor din judet, disparuti de la domiciliu in cursul anului, provin din mediul urban. In cazurile in care minorii nu au fost gasiti, se solicita darea in urmarire nationala a acestora, iar daca sunt date si indicii ca minorul s-ar afla in afara tarii se solicita si urmarirea internationala. De asemenea, aceste cazuri se comunica la Centrul Roman pentru Copii Disparuti si Exploatati Sexual – Focus Bucuresti, cerand sprijin in vederea identificarii acestora, a declarat purtatorul de cuvant.

In primul rand, minorii fug de acasa din dorinta de a avea libertate. Pentru fete, relatiile cu baietii, in general mai mari, devin cel mai important lucru. Daca, de exemplu, parintii nu sunt de acord cu relatia, fara a sta prea mult pe ganduri, copilele fug de acasa. Nu vor sa mai auda de parinti sau rude, iar in multe cazuri, imediat ce sunt readuse la domiciliu, fug din nou. Astfel se face ca, anul acesta, cinci fete au fugit de acasa impreuna cu iubitii. Pustii, cel mai adesea pe fondul vietii grele de acasa, aleg sa-si incerce norocul in lume, expunandu-se la mari pericole. Din fericire, toti minorii disparuti in cursul anului 2010 au fost gasiti si predati familiilor.

In multe dintre cazuri, parintii au si ei mare parte din vina pentru plecarea de acasa a odraslelor. Nu se ocupa suficient de copii si anunta tarziu disparitia acestora. Politistii recomanda astfel tuturor parintilor sa fie atenti la comportamentul copiilor, iar cand observa schimbari, sa discute cu ei, sa incerce sa afle ce probleme au. De asemenea, foarte important, trebuie sa cunoasca anturajul in care li se invart copiii, pentru ca numai asa politistii ii vor putea gasi mai usor in cazul unei eventuale disparitii.

Leave a Comment