Trei posturi de politie comunale din Salaj au fost dotate cu autoturisme si aparatura radar pentru masurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor. Este vorba despre autoturismele marca Dacia Logan pe care sunt montate aparatele radar clasice din dotarea Politiei Rutiere Romane. Daca pana nu demult vitezomanii puteau fi depistati doar de cadrele Serviciului Politiei Rutiere, de acum si unii dintre politistii din mediul rural vor putea sa aplice sanctiuni pentru soferii prinsi conducand cu viteza excesiva. Conducerea Politiei Salaj a decis ca trei dintre autoturismele aflate in dotarea Serviciului Politiei Rutiere, autoturisme dotate cu radare, sa fie repartizate la posturile de politie din comunele Zimbor, Sarmasag si Nusfalau. Decizia de redistribuire a autoturismelor a venit dupa ce Inspectoratul General al Politiei Romane a repartizat catre Inspectoratul de Politie Judetean Salaj opt autoturisme Logan Break, dotate cu aparate radar de ultima generatie. Si unul dintre radarele nedetectabile a ajuns in mediul rural, si anume, la Postul de Politie Ileanda. Celelalte sapte masini noi au fost repartizate la Politia Rutiera si posturile de Politie orasenesti.
Politistii din comunele care au primit deja masini dotate cu aparate radar au fost deja instruiti de colegii de la Politia Rutiera, in privinta folosirii radarelor. Spre deosebire de radarele invizibile primite recent de Politia Rutiera, cele care vor ajunge in mediul rural vor pastra inregistrarile pe caseta, nu pe hard-disk. La repartizarea radarelor vechi catre posturile comunale de politie s-a tinut cont in special de situatia evenimentelor rutiere produse in localitatile respective si daca acestea sunt traversate de drumuri europene sau nationale.