Milioane de euro pentru crescatorii de pasari si porci

Milioane de euro pentru crescatorii de pasari si porci

Fermierii ar putea primi, in intervalul 2010 – 2013, ajutoare de stat pentru bunastarea pasarilor, dar si a porcilor din ferme, in valoare de aproape 700 milioane euro cumulat, din care peste 360 milioane pentru pasari si circa 330 milioane pentru porci. Acestea sunt, printre altele, prevederile a doua proiecte de act normativ elaborate de catre Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR). Sumele necesare se asigura de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii.

Potrivit unuia dintre proiecte, pentru puii de carne vor putea fi accesate in acest an 46,6 milioane euro, pentru gaini ouatoare ar putea fi acordate 5,5 milioane euro, pentru gaini rase grele – circa 4,7 milioane euro, pentru pui de curca – 745.794 euro, pentru boboci de rata – 421.096 euro, iar pentru boboci de gasca – 501.104 euro. In datele MADR se arata ca suma va creste anul viitor la 73,8 milioane euro, in 2012 la 98,7 milioane euro, iar in 2013 vor putea fi acordate 132,5 milioane euro. Ajutorul de stat se va acorda producatorilor agricoli daca in perioada angajamentului asumat in cadrul tehnologiei de crestere a pasarilor aplica una sau mai multe masuri de imbunatatire a conditiilor de crestere si exploatare a pasarilor cum ar fi, de exemplu, folosirea de furaje ce nu contin substante indezirabile, inclusiv proteine de origine animala sau practicarea unei metode de crestere ce nu provoaca sau nu cauzeaza suferinte sau vatamari pasarilor.

O forma similara de sprijin financiar este conceputa si in cazul crescatorilor de porci, care ar putea primi, in perioada 2010 – 2013, ajutoare de stat pentru bunastarea animalelor, in valoare totala de circa 330 milioane euro, dintre care 56 milioane euro numai in acest an (53,1 milioane euro pentru porci, 2,4 milioane euro pentru scroafe si peste 500.000 euro pentru scrofite). Potrivit MADR, in 2011 sprijinul urmeaza sa se ridice la 72,8 milioane euro, in 2012 se vor plati 91 milioane euro, iar in 2013 suma va ajuge la 113,8 milioane euro. Printre conditiile de eligibilitate impuse prin proiect se numara asumarea, in cadrul tehnologiei de crestere a porcinelor, aplicarii uneia sau mai multor masuri cum ar fi asigurarea unei suprafete de pardoseala libera cu minimum 10% mai mare decat cea obligatorie prin norma, asigurarea a minimum noua ore lumina naturala sau 11 ore lumina artificiala, precum si asigurarea unor conditii care sa previna ranirea animalelor.

Atat in cazul proiectului vizand sectorul de crestere a pasarilor, cat si pentru cresterea porcilor, fermierii trebuie sa faca parte din forme asociative legal constituite, grupuri de producatori recunoscute de stat, asociatii economice sau cooperative de productie si valorificare sau sunt membri ai altor organizatii profesionale si detin autorizatie sanitara veterinara pentru exploatatie. De asemenea, potentialii beneficiari vor trebui sa fie inregistrati in Registrul agricol / Registrul National al Exploatatiilor al Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor. In plus, pentru crescatorii de pasari, se impune respectarea Programului cadru minimal de biosecuritate in fermele avicole.

Ministerul Agriculturii prevede ca aplicarea acestor proiecte va avea ca principal impact economic pozitiv cresterea veniturilor crescatorilor de animale si dezvoltarea unor servicii eficiente, pentru preluarea, prelucrarea si desfacerea productiei animaliere in conditii de calitate.

Leave a Comment