Potrivit prefectului jude-tului Salaj, Vegh Alexandru, ieri, a fost data limita pana la care Agentia Judeteana de Prestatii Sociale avea obligatia sa verifice modul in care se aplica, in Salaj, prevederile Legii 330/2009 privind salarizarea unitara a perso-nalului platit din fonduri publice. Cu toate acestea, sustine reprezentantul Guver-nului in teritoriu, pana ieri, dintr-un numar de 206 de ordonatori de credite salajeni, nu au fost verificati decat 143. Acest aspect pare sa nu-l deranjeze pe prefect, care a afirmat ca actiunea intreprinsa de AJPS Salaj a fost una cat se poate de laborioasa, fapt pentru care, chiar daca cei de la institutia amitita au depasit un termen stabilit de lege, ar exista circumstante care sa-i scuteasca sa dea cu sub-semnatul.
Tipic romanesc…
Pe de alta parte, Vegh Alexandru, a mentionat ca, pe baza verificarilor facute de AJPS Salaj, se da sau nu aviz, in urma caruia Directia Generala a Finantelor Publice, prin Trezorerie, efectueaza viramentele bancare pentru platile salariilor. Luni, am avut o intalnire cu cei din conducerea interimara a AJPS Salaj. Acestia mi-au adus la cunostinta ca, in urma unor controale, s-au constatat unele nereguli, spune prefectul. Mai precis, au fost depistati cativa ordonatori de credite, ca de exemplu Primaria Sarmasag, care, in opinia lui Vegh Alexandu, a incercat sa eludeze legea. Apoi, cei de la AJPS Salaj au mai adus la cunostinta prefectului ca unele institutii au calculat gresit salariile de baza, ori au incercat sa introduca unele sporuri ilegale. Din cate stiu, unii incearca sa pastreze aceasta stare de haos. Insa, toti trebuie sa stie ca nu voi tolera nicio abatere de la lege, a incheiat reprezentantul Guvernului in teritoriu.
Controversata lege a salarizarii unitare din sis-temul bugetar a intrat in vigoare odata cu trecerea in 2010. Aceasta a fost discutata timp de cateva luni cu sindicalistii si a avut cel putin 13 variante. Legea salarizarii unice ii afecteaza deja pe romanii care lucreaza la stat si functioneaza pe baza unei grile de ierarhizare in care raportul intre salariul minim pe economie si cel mai mare din sistemul bugetar sa fie de cel mult 1 la 12. Nivelul maxim este reprezentat de salariul presedintelui.
Cel mai complex pachet legislativ din ultimii 20 de ani a avut 560 de pagini si a fost atacat la Curtea Constitutionala. Judecatorii constitutionali au considerat, insa, ca nu incalca legea fundamentala, asa ca i-au dat unda verde.
Legea salarizarii a fost una dintre cerintele formulate de FMI la incheierea acordului, iar principalul scop este eliminarea discrepantelor salariale din sistemul bugetar, unde existau salarii care trec de 14.000 de lei pe luna. Aceste discrepante vor face, insa, ca veniturile bugetarilor sa se echilibreze abia dupa 2015.
Principiul de baza al Legii este ca salariile mari vor fi inghetate, in timp ce salariile aflate in partea inferioara a grilei vor creste. Specialistii sustin insa ca acest lucru va fi cu greu realizat mai ales pentru ca Guvernul a decis sa inghete toate salariile din acest an.
In ciuda scopului de a imbunatati traiul celor cu venituri foarte mici, personalul din invatamant si profesorii debutanti, in special, vor fi in continuare printre cel mai prost platiti specialisti cu studii superioare angajati intr-o structura a statului.
Legea mai poate fi imbunatatita, totusi, pana in 30 iunie, fiind posibil sa se formuleze propuneri care vor fi analizate de o comisie de specialisti ai unor ministere si cate un reprezentant desemnat de fiecare confederatie sindicala reperezentativa la nivel national.