Peste 30 de persoane au fost prinse de agentii Politiei Comunitare (PC) Zalau, in perioada 18-25 martie, rascolind prin containerele de gunoi din oras. Drept pedeapsa, acestea au fost puse sa-si curete locul de munca. Participand activ la actiunea Luna Curateniei, agentii comunitari au actionat, in perioada de referinta, pentru pastrarea ordinii si curateniei in municipiu. Astfel, au fost identificate 33 de persoane care au rascolit in containere. Acestea au fost puse sa adune resturile din jurul punctelor gospodaresti si au fost indrumate catre domiciliu. Pana la terminarea actiunii Luna Curateniei se vor urmari si aspecte legate de intretinerea si mentinerea curateniei in cartierele de locuinte, ne-a spus purtatorul de cuvant al PC Zalau, Lucian Trif.
Tot in perioada analizata, agentii comunitari au aplicat 63 de sanctiuni contraventionale, dintre care 39 cu amenda si 24 cu avertisment. Pentru conturbarea ordinii si linistii publice prin strigate si folosirea de instrumente muzicale la intensitate mare au fost aplicate opt sanctiuni contraventionale, pentru apelarea la mila publica a unor persoane apte de munca au fost aplicate 11 sanctiuni contraventionale, iar o persoana a fost sanctionata deoarece a refuzat sa dea relatii pentru stabilirea identitatii. N-a scapat de sanctiune niciun cetetean turmentat care consuma alcool pe domeniul public.
De asemenea, 16 persoane s-au ales cu sanctiuni pentru ca au aruncat resturi de tigari, coji de seminte, ambalaje etc. pe domeniul public, 19 persoane au fost sanctionate pentru ca au parcat autoturismele in zone nepermise, o persoana a fost amendata pentru ca a depozitat moloz in alte locuri decat cele special amenajate in acest scop, iar o alta sanctiune a fost aplicata unei persoane care a aruncat punga cu resturi menajere in cosul pentru gunoi stradal. Alti doi cetateni au fost surprinsi in timp ce spalau autoturismele in alte locuri decat cele special amenajate, alegandu-se astfel, in loc de bonul de spalatorie, cu o amenda.
Trei amenzi au fost aplicate persoanelor care au utilizat echipamentele din parcurile de joaca pentru copii avand varsta mai mare decat cea prevazuta in Regulamentul de functionare a parcurilor. Valoarea totala a amenzilor este de 10.560 de lei.