Agentia de Dezvoltare Regionala Nord-Vest organizeaza luni, 22 martie, de la ora 11.00, in sala mica de sedinte a Primariei Zalau, un seminar de instruire pentru domeniul 4.3. Sprijinirea dezvoltarii microintreprinderilor. Evenimentul vine in completarea campaniei extinse sustinute de ADR Nord-Vest la nivelul oraselor si municipiilor mici din regiune, campanie care s-a desfasurat in ultimele luni. Seminariile de instruire vor intra in amanunt in ceea ce priveste problemele intampinate de microintreprinderi in elaborarea cererilor de finantare, ne-au declarat reprezentantii agentiei.
Domeniul major de interventie 4.3. Sprijinirea dezvoltarii microintreprinderilor finanateaza achizitionarea de echipamente si tehnologii noi, moderne, achizitionarea de sisteme IT, precum si construirea, extinderea ori modernizarea spatiilor de productie si de prestare servicii ale firmelor, prin proiecte cu pana la 200.000 euro, valoare nerambursabila. Pentru cererea de proiecte lansata la finele anului trecut, microintreprinderile din nord-vestul Romaniei au la dispozitie aproape 20 milioane de euro.