Un vernisaj al expozitiei cu lucrari ale elevilor de la Palatul Copiilor si Clubul Copiilor din Jibou, precum si o expozitie de icoane ale elevilor de la Liceul de Arta Ioan Sima din Zalau, a avut loc ieri, la Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Salaj, cu ocazia Zilelor Invatamantului Salajean 2009.
Toate actiunile ce au loc in aceasta perioada au menirea de a ne aminti de sfintele sarbatori de iarna. Ceea ce au expus elevii aici reprezinta o performanta, o opera artistica realizata prin talent, pasiune si perseverenta, a precizat Ioan Abrudan, inspectorul general scolar al ISJ Salaj. Lucrarile copiilor, expuse in holul cladirii Inspectoratului, au iesit in evidenta prin stil, culoare si precizie, insa, in principal, prin creativitate.
La eveniment a fost invitat si corul de la Liceu de Arta din Zalau. Tinerii, imbracati in haine populare traditionale romanesti, i-au incantat pe cei prezenti cu un minunat concert de colinde. Dupa acest moment, elevii, profesorii si toti invitatii la vernisaj si-au indreptat atentia spre lucrarile expuse in holul Inspectoratului, si anume: lucrari de metaloplastie, de navomodelist, lucrari de sculptura in lemn, de gravura in lemn si pictograma.
Au fost realizate chiar si reproduceri in miniatura dupa operele reprezentative reprezentantilor lui Constantin Brancusi si multe altele. La plecare, toti cei prezenti la vernisaj au primit cate un cadou din partea Inspectoratului scolar.