Salajenii refuza vaccinarea impotriva virusului AH1N1

Salajenii refuza vaccinarea impotriva virusului AH1N1

Prima etapa din campania de vaccinare impotriva virusului AH1N1 este la final, dar foarte putini din personalul medical si elevii din Salaj, carora le-au fost destinate dozele cu vaccin, au acceptat sa fie imunizati.

Judetul nostru a primit 9.300 de doze de vaccin, in aceasta prima etapa de vaccinare, la care se adauga un colet special, continand 1.600 de doze pentru angajatii Ministerului Adminis-tratiei si Internelor si ai Ministerului Apararii Nationale. In loc sa le foloseasca, salajenii refuza pe capete dozele cu pricina.

Statisticile Directiei de Sanatate Publica (DSP) Salaj arata ca au fost catagrafiati pentru vaccinare peste 32.100 de elevi care au peste 16 ani, dar abia 78 de liceeni din Crasna au acceptat sa fie vaccinati. In rest, niciun elev din restul judetului nu a fost imunizat impotriva virusului AH1N1. Din cei 2.883 de studenti si elevi din scolile postliceale, doar trei au acceptat vaccinarea, actiune care s-a soldat cu un esec si in ceea ce priveste personalul medical. Sanda Stanca, sef serviciu Supraveghere si control boli transmisibile in cadrul DSP Salaj, a declarat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca din cei 3.103 medici, asistenti si infirmieri, au fost vaccinati doar 190.

Leave a Comment