Directia de Sanatate Publica (DSP) Salaj va primi 65.000 de formulare, in cadrul programului de depistare precoce a cancerului de col uterin. Potrivit directorului adjunct al DSP Salaj, Dana Pop, la aceasta data, exista un contract cu Imprimeria Nationala, astfel incat formularele vor ajunge in Salaj nu peste multe zile. Acestea vor fi distribuite medicilor de familie, inscrisi in program, care vor trebui sa inregistreze femeile cu varste intre 24 si 64 de ani, care vor sa beneficieze de acest program. Medicii salajeni care au dorit sa intre in acest program nu au fost validati, deocamdata, pentru ca nu au primit inca notificarea de la Autoritatea nationala de supraveghere a prelucrarii datelor cu caracter personal, a declarat Dana Pop.
In program, au fost inscrisi, pana acum, 57 de medici de familie salajeni. Astfel, femeile care doresc sa treaca prin procedurile de depistare a cancerului de col uterin prin testul Babes – Papanicolau se pot adresa medicilor de familie, care le vor indica exact ce au de facut, la care medic specialist trebuie sa se adreseze si cum ar urma sa decurga lucrurile in cazul in care testul va fi pozitiv. De retinut ca, in program, pot intra inclusiv femeile care nu au un diagnostic oncologic si nici simptome clinice. Se stie, de altfel, ca depistarea precoce a cancerului de col poate duce la tratarea acestuia.
In Salaj, pana la aceasta ora, in programul de depistare precoce a cancerului de col uterin, s-au inscris doar 6 cabinete private de obstetrica-ginecologie, majoritatea acestora fiind din mediul urban.
Probele care vor fi recoltate de la femeile care participa la program vor fi prelucrate in cadrul unor laboratoare de anatomie patologica. Prima faza a programului, destinata consilierii femeilor de catre medicul de familie, care ar urma sa le vorbeasca despre ce presupune un screening, ce trebuie facut in cazul in care un test Babes-Papanicolau iese pozitiv sau negativ, mai ales cand aceste rezultate vin oarecum in contradictie cu celelalte informatii de baza pe care pacienta le furnizeaza medicului, este si cea mai importanta faza si necesita oarece timp pana cand pacienta decide sa mearga mai departe, in investigatiile specifice.