Plata impozitelor si amenzilor – prin card

Plata impozitelor si amenzilor - prin cardAgentia pentru Serviciile Societatii Informationale (ASSI) face cunoscut faptul ca, pana la 1 octombrie, plata online prin www.ghiseul.ro a impozitului pe venit si amenzilor de circulatie pentru persoanele fizice va fi extinsa la nivel national. Mai mult de atat, prin www.ghiseul.ro se vor putea achita taxele si impozitele locale catre primariile din orasele resedinta de judet.

Parte a sistemului e-guvernare.ro, Ghiseul Virtual de Plati (GVP, www.ghiseul.ro) este un sistem informatic de utilitate publica prin intermediul caruia persoanele fizice si juridice pot efectua plati electronice cu cardul bancar catre autoritatile publice centrale si locale din tara.

GVP este administrat de Agentia pentru Serviciile Societatii Informationale (ASSI) in baza OUG 73/2007 privind organizarea si functionarea ASSI. In prezent, prin GVP pot fi achitate obligatiile fiscale aferente veniturilor din activitati comerciale, profesii libere, drepturi de proprietate intelectuala, cedarea folosintei bunurilor, transferul titlurilor de valoare, operatiuni de vanzare-cumparare de valuta la termen, pe baza de contract, activitati agricole, transferul proprietatii imobiliare din patrimoniul personal si din salarii pentru care angajatii au obligatia stabilirii, declararii si platii impozitului pe venit.

Pentru a efectua plati prin GVP, persoanele fizice si juridice trebuie sa deschida un cont de utilizare pe www.ghiseul.ro, operatiunea fiind gratuita.

Sistemul GVP a fost realizat de Softwin, iar DotCommerce a furnizat logistica de implementare a standardelor internationale de procesare carduri si tranzactionare online.

Leave a Comment