10 porunci pentru iesirea la iarba verde

10  porunci  pentru iesirea la iarba verdeIn plin sezon al gratarelor si iesirilor la iarba verde, Ministerul Mediului a editat un Decalog ce include o serie de reguli pentru persoanele care ies la iarba verde. Astfel, daca pana acum actiunea de protejare a mediului insemna de fapt o serie de controale in zonele de agrement si in locurile preferate de salajeni pentru a iesi la gratare, mai nou, constiinta le va fi zgandarita cu un set de zece reguli de comportament in natura, intitulat Decalogul agrementului la iarba verde. Acesta contine 10 porunci ale agrementului la iarba verde, si anume:

1. Intotdeauna port cu mine saci de plastic pentru deseuri si nu abandonez gunoiul decat in locurile special amenajate;

2. Protejez plantele si animalele asigurandu-le integritatea si linistea;

3. Ma scald doar in locuri special amenajate, pescuiesc si vanez numai daca am permis valabil si numai in locurile si perioadele legale;

4. Respect indicatoarele si traseele amenajate, precum si regulile stabilite de administratorul spatiilor de agrement;

5. Nu aprind focul decat in spatiile special amenajate, iar in lipsa acestora folosesc gratar cu picior si am grija sa-l sting la plecare;

6. Nu-mi spal autovehiculul in apele naturale si evit poluarea acestora cu detergenti sau alte substante chimice;

7. Nu distrug mobilierul stradal si nici panourile si indicatoarele spre folosul altor turisti;

8. Nu parchez autovehiculul pe spatiul verde si nu distrug covorul vegetal prin incendiere sau alte actiuni mecanice;

9. Nu-mi las initialele sau alte semne si mesaje incrustate pe scoarta arborilor sau desenate pe mobilierul stradal;

10. Imi respect semenii respectand natura si bunurile ei si le transmit generatiilor viitoare.

Actiunea de responsabilizare a populatiei se desfasoara in paralel cu cea de control in teren, comisarii de mediu avand obligatia de a verifica saptamanal zonele de agrement, pentru a descoperi eventualele nereguli. Actiunile de patrulare ale comisarilor de mediu, impreuna cu echipele de jandarmi, vor viza, mai ales in ziua de 1 Mai, principalele locuri de agrement, respectiv padurea Meses, padurea Aghires si pasunea de la Treznea. Vom actiona cu precadere in zonele amintite, dat fiind ca, in ultima perioada, din acele locuri am colectat cantitati imense de deseuri aruncate de oameni la incheierea picnicurilor. Astfel, in cadrul patrularilor se vor verifica daca cei iesiti la iarba verde respecta legislatia de protectie a mediului, in principal in ceea ce priveste gestionarea deseurilor rezultate, ne-a declarat Csutak-Nagy Erszebet, comisarul sef al Comisariatului Judetean Salaj al Garzii de Mediu.

Daca Decalogul intocmit de Comisariatul de Mediu ii lasa reci pe unii din amatorii de gratare si distractie in natura, nu acelasi lucru se poate spune despre amenzile pe care le risca pentru nerespectarea acestuia, care pornesc de la 200 de lei, putand ajunge chiar si la 10.000 de lei.

Leave a Comment