Fermierii sălăjeni sunt verificaţi dacă respectă cerinţele europene

Producătorii agricoli din Sălaj care au primit câte 1.500 de euro din fonduri europene în ultimii trei ani trebuie să demonstreze că au investit corect fiecare bănuţ, aşa cu prevede proiectul, în caz contrar ei riscând să fie excluşi de la plată pentru următorii doi ani. Inspectorii din cadrul Direcţiei Agricole Judeţene Sălaj derulează, în această perioade, controale la agricultorii din judeţ care au beneficiat de fonduri europene în ultimii trei pentru finanţarea fermelor de semi-subzistenţă pe care le deţin. Prin acest demers, reprezentanţii instituţie vor să stabilească dacă fermierii…

Mai mult...

Zilele revistei „Caiete Silvane”, la a şaptea ediţie

Cea de-a şaptea ediţie a Zilelor revistei „Caiete Silvane” va fi marcată la finalul acestei săptămâni, la Zalău şi în Bobota, când vor fi organizate o serie de acţiuni. Astfel, vineri, 28 martie, de la ora 16, la Sala „Dialoguri europene” a Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj, în cadrul momentului „Corneliu Coposu – 100”, participanţii sunt invitaţi la dezbateri şi lansările cărţilor „Jurnal din vremuri de război”, semnată Corneliu Coposu, şi „Monografia familiei Coposu: între istorie şi memorie”, scrisă de Marin Pop, ambele apărute la Editura…

Mai mult...