Cei doi responsabili directi de felul in care s-a desfasurat, anul acesta, Bacalaureatul, ministrul Educatiei, Cristian Adomnitei, si Zvetlana Preoteasa, secretarul de stat pentru invatamintul preuniversitar, au iesit in fata opiniei publice pentru a da seama de scandalurile care au zguduit examenul: acuzatii de frauda in masa, subiecte aiuristice la Limba si literatura romana, anchetarea de catre DNA a unor suspiciuni de coruptie la citeva licee din tara. Urmarindu-le asertiunile, ne permitem a observa ca ele nu trec de hotarele cliseelor cu care ne-au obisnuit, de nouasprezece ani incoace, demnitarii…
Mai mult...Zi: 18 iulie 2008
Salajul, decupat in patru colegii pentru Camera Deputatilor si doua pentru Senat
Comisia de Cod Electoral a finalizat, la inceputul acestei saptamani, trasarea colegiilor uninominale in Salaj. Asa cum am prezentat la momentul respectiv, colegiile au fost negociate, anterior, pe plan judetean, intre PNL, PSD si UDMR Salaj, organizatii politice care au reprezentanti in Parlamentul Romaniei. In acelasi context, de remarcat faptul ca PRM Salaj a fost exclus de la aceste negocieri, ca urmare a demisiei senatorului Petru Stan din acest partid. Revenind la decizia de validare a variantei negociate intre liberalii, pesedistii si udemeristii salajeni, de retinut faptul potrivit caruia judetul…
Mai mult...