Sâmbătă, zi lucrătoare la Consiliul Judeţean

Angajaţii Consiliului Judeţean Sălaj vor recupera în această sâmbătă ziua liberă de care au beneficiat în 16 august. Cei aproape 60 de salariaţi ai instituţiei se vor afla în slujba cetăţeanului în intervalul orar 7.30-13.30. În ceea ce-i priveşte pe salariaţii din Instituţia Prefectului Judeţului Sălaj, aceştia stau o oră peste program, începând de luni. „Programul Prefecturii a fost prelungit cu o oră în fiecare zi de luni până joi, ca urmare a unei dispoziţii a Ministerului Administraţiei şi Internelor”, ne-a declarat Oana Ciobanu, purtătorul de cuvânt al instituţiei. Şi…

Mai mult...

Majoritatea cererilor de retrocedare din Sălaj au fost soluţionate

Cea mai mare parte a cererilor de retrocedare a unor clădiri sau terenuri din Sălaj au fost deja soluţionate. Potrivit informaţiilor furnizate de către Oana Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului Sălaj, din cele 1.119 notificări privind restituirea unor imobile înregistrate în Sălaj, în temeiul Legii 10/2001, au fost soluţionate 1.095. Mai mult de jumătate sunt în Zalău, peste 100, în Şimleu Silvaniei, 49, în Crişeni şi 39 în Cehu Silvaniei. În ceea ce priveşte Sursa citată a precizat că alte 15.667 de cereri privind restituirea unor terenuri agricole…

Mai mult...