Eroii din Decembrie 1989, comemorați la Zalău

Prefectul judeţului Sălaj, Florin Florian, alături de subprefectul Vegh Alexandru, au participat, sâmbătă, 22 decembrie, la ceremonialul militar şi religios de comemorarea a eroilor din Decembrie 1989.

“Se împlinesc în aceste zile, 29 de ani de la evenimentele care, în decembrie 1989, au schimbat soarta României. Astăzi, când rememorăm acele momente, trebuie să recunoştem meritele celor care au ştiut atunci, în vremuri tulburi, să gestioneze o situaţie mai mult decât tensionată. Pe de altă parte, nu trebuie să uităm niciodată că în alte oraşe din ţară oamenii au murit în stradă, pentru ca noi să ne bucurăm acum de libertate de exprimare, de democraţie şi de dreptul la proprietate. Privind spre viitor, poate că ar fi bine să învăţăm din greşelile ultimilor 30 de ani şi să încercăm, împreună, să folosim aşa cum se cuvine drepturile pe care le avem şi să ne respectăm obligaţiile de cătăţeni, pentru o Românie de mâine mai frumoasă”, a precizat prefectul Florin Florian, în alocuţiunea susţinută la evenimentul ce a avut loc lângă monumentul dedicat eroilor din decembrie 1989, din centrul Zalăului.

Reprezentanţii Instituţiei Prefectului Sălaj au depus o jerbă la monumentul din fața Parcului central.

Alte articole

3 Thoughts to “Eroii din Decembrie 1989, comemorați la Zalău”

  1. Anonim

    Şi totuşi, care sunt eroii din Zalău ? Să-i ştim şi noi că, uite, la Bucureşti, prima tranşă de “eroi” e pe cale să ajungă la mititica pentru crime împotriva umanoităţii (taica Ilici, jâ..danu voican , rus şi alţi trădători ) !

  2. Anonim

    Eroi ,neeroi, dar primesc indemnizație de “revoluționar” unde “revoluția” a fost ca la bal. De ce nu dați publicității lista acelor “revoluționari” din Zalău.

    1. Eroi căzuţi la datorie !

      E bine de ştiut că, în ticăloşia lor, autorităţile au dat certificat de revoluţionar anticeauşist şi unor ostaşi ai armatei române, căzuţi la datorie, asasinaţi de elemente teroriste. E cazul căpitanului erou Poptelecan, din Gârbou, împuşcat în curtea cazărmii din Reşiţa unde îşi servea patria. Lunetistul e un element terorist situat pe dealul din apropiere, infiltrat din Iugoslavia sau Ungaria. În această situaţie, e bine că statul recompensează familia eroului caree, nu era anticeauşist, pur şi simplu a căzut la datorie ! !

Lasă un răspuns la Anonim Anulează răspunsul