Majoretele de la CNS, locul III la Campionatul Naţional

Patru echipe au reprezentat Zalăul la cea de-a şasea ediţie a Campionatului Naţional de Majorete, ce a avut loc la finele săptămânii trecute, la Braşov.
Clubul Sportiv „Alegria” a fost prezent cu două echipe, două la majorete tradiţionale cu pom-poni, cadete şi una la cheerleading, junioare, în timp ce „New Style” şi „True Colors” au participat fiecare cu câte o echipă.
Cel mai bun rezultat l-a obţinut echipa „CNS Cheerleading” a Colegiului Naţional „Silvania”, condusă de prof. Monica Ţârle. Fetele de la CNS au ocupat a treia treaptă a podiumului la categoria Senioare, cheerleading. La categoria cadete, pom-poni, trupa „Alegria” s-a situat pe poziţia a şaptea, urmată pe locul al optulea de „New Style”. Junioarele de la „True Colors” au terminat concursul pe locul al cincilea, la categoria cheerleading.
Campionatul Naţional de Majorate a fost organizat sub egida Asociaţiei de Majorete din România, în colaborare cu Majorete Râşnov şi în parteneriat cu Primăria Râşnov şi Student Sport România. La competiţie s-au întrecut 46 de echipe din 22 de oraşe ale României.

Leave a Comment