Zălăuan de 19 ani, condamnat pentru trafic de etnobotanice

Dan Ioan B., zălăuanul în vârstă de 19 ani, trimis în judecată într-un dosar de trafic de etnobotanice, şi-a aflat, zilele trecute, pedeapsa. Pentru că a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa, a beneficiat de judecarea în procedură simplificată, astfel că procesul s-a finalizat după doar o lună.
Tânărul a fost găsit vinovat de efectuare fără drept de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, astfel că a fost condamnat de către magistraţii Tribunalului Sălaj la un an de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de trei ani. Potrivit reprezentanţilor instanţei, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sălaj, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile, să comunice schimbarea locului de muncă, dar şi informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
De asemenea, el a fost obligat să presteze 120 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, câte trei ore pe zi, fie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, fie la Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Zalău. Zălăuanul va trebui să urmeze şi un curs de calificare profesională. În cazul în care nu va respecta măsurile impuse, el riscă să ajungă în spatele gratiilor.
Judecătorii au dispus şi confiscarea, de la inculpat, a cantităţii de 0,7 grame fragmente vegetale pe care s-au pus în evidenţă substanţe aflate sub control naţional, suma de 110 lei aflată în posesia tânărului în momentul flagrantului şi provenită din valorificarea substanţelor cu caracter psihoactiv, dar şi cei 1.310 lei, reprezentând profitul realizat în urma valorificării etnobotanicelor. Decizia instanţei poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Reamintim că la începutul lunii noiembrie, Dan Ioan B. a fost prins în flagrant de către oamenii legii, în timp ce vindea, în cartierul Dumbrava Nord din Zalău, un plic cu etnobotanice, în schimbul sumei de 30 de lei. El intrase în vizorul oamenilor legii după ce în 26 septembrie, trei elevi de la Liceul Tehnologic “Voievodul Gelu” din Zalău au leşinat în timpul orei de curs la scurt timp după ce au fumat o ţigară cu etnobotanice. Cei trei au fost transportaţi imediat la Urgenţa Spitalului Judeţean, cadrele medicale de acolo sesizând organele de poliţie. Ancheta coordonată de procurorii DIICOT a stabilit că etnobotanicele fuseseră achiziţionate de la Dan Ioan B. În 7 noiembrie, acesta a fost prins în timp ce vindea un plic cu astfel de substanţe, pentru ca la percheziţiile domiciliare să fie găsite alte şase plicuri.
Potrivit procurorului de caz Dan Buduşan, în perioada iunie-noiembrie, zălăuanul a făcut 117 tranzacţii.

Leave a Comment