Zvonoteca

# Lăudabilă și salutară acțiunea municipalității de a spăla cu soluție dezinfectantă drumurile din Zalău. Această operațiune este necesară, de altfel, și în perioadele normale, atunci când niciun virus nu ne bate la ușă. Pentru că, știm cu toții, drumurile din municipiu sunt murdare, pline de praf, murdărie vizibilă mai ales după ce plouă. Cu toate acestea, n-ar fi rău ca mașinile să ajungă și prin cartiere; toate străzile, mai mari ori mai mici, au nevoie de curățare constantă. Nu uitați faptul că treaba harnicilor muncitori nu ne scutește de spălatul temeinic pe mâini, dezinfectatul suprafețelor, păstrarea distanței de 1,5 metri față de persoanele cu care intrăm în contact, izolarea și carantina acolo unde sunt impuse.

# Cum să stea lumea în casă când nu cunoaște pericolul, așa cum arată în realitate și nu cum se vrea „afișat”? Cum să ieși public și să zici că știrile cu privire la apariția unor cazuri de coronavirus în județ sunt, cum zice americanul, „fake”? În județul ăsta în veci n-au fost lucrurile așa cum trebuie. Nici asumarea, nici sprijinul real oferit populației, tocmai în ideea ca cetățenii să conștientizeze pericolul în starea de urgență și să creadă, cu adevărat, că trebuie să ia măsuri drastice, fiecare la casa lui! Numai în “Epoca de Aur” se mai raportau pe bandă rulantă mii de tone de păioase – producție la hectar. Obiceiurile au rămas și greu se leapădă unii de ele. Mereu după perdea, mereu cu șușotitul și vorbitul în căușul palmei ori cu musca pe cușmă. Of, cum nu-și dau seama – cei care trebuie – că uneori tăcerea nu e deloc de aur și miroase de la o poștă a boală ori chiar a moarte…

One Thought to “Zvonoteca”

  1. Anonim

    PREFECTURA SALAJ Inchideti naibii primaria! Chiar nu realizati ce pericol reprezentati pt comunitate avand acel caz confirmat la un nivel atat de inalt?. Persoana aceea s a intal intalnit cu toti factorii de raspundere din institutii, din primarie, de peste tot. Chiar vreti sa bagati tot municipiul in spital?

Leave a Comment