Zvonoteca

# Nu sunt deajuns efectele pe care le resimțim cu toții în urma ninsorilor abundente din ultimele zile, blocajele din trafic, circulația îngreunată pe majoritatea drumurilor sălăjene. Unii șoferi pur și simplu trăiesc în lumi paralele și, într-o inconștiență de care n-ar fi capabil nici un copil de tri ani, s eurcă la volan după ce au tras pe goarnă câteva pahare sau sticle, după caz. Dacă aceștia nu sunt foarte interesați de viața sau libertatea lor, măcar să se gândească, în u,timul moment, la cei nevinovați care au de pătimit în urma celui mai nenorocit și aducător de tragedii gest pe care îl poate face un șofer, acela de a se urca la volan după ce a consumat alcool. Lăsați cheile mașinii deoparte dacă ați băut, oameni buni! Moartea pândește la colțul drumului și de multe ori ne-a dovedit că nu iartă!

# Mare jale și multe suspine în sufletul zvonărașului, după ce a aflat din surse foarte sigure că aproape tot vinul ce se vinde la hala agroalimentară din Zalău nu-i deloc “de casă”, așa cum susțin majoritatea revânzătorilor și-a țăranilor autentici. Cică majoritatea licorilor ce se vând acolo au la bază binecunoscuta “pastilă” ori îs achiziționate de la supermarket. Așa că io le urez ălora care vând vin contrafăcut, ce nu s-o întâlnit vreodată cu circhinele de strugur: sta-v-ar în gât! Atât. În rest, Sărbători Fericite și vouă!

3 Thoughts to “Zvonoteca”

  1. Anonim

    Parca, numai vinul de caliatea sau bio ca sa fiu in trend, nici morcovul,patrungelul,usturoiul, etc,nici ele nu au crescut in pamant romanesc, dar, pentru aia se vide cu 8,repectiv 12 lei dupa caz si soi,

  2. Alfaman

    Celor prinsi beti la volan ar trebui sa li se anuleze definitiv permisul de conducere si sa ramana doar cu permisul de pieton si de betiv.

    1. Anonim

      toti betivi sa loveasca pe cei care fac legi care permit si incurajeaza asa ceva ! pe ei si familiile lor!!!

Leave a Comment