Zvonotecă

# Un zălăuan mai forțos și foarte motivat să ajungă la locul de muncă, a reușit să bage un microbuz al societății de transport în comun municipal în reparații, dintr-o singură mișcare. Atît de tare a tras de ușa microbuzului zălăuanul nostru, zilele trecute la orele dimineții, încât a scos ușa autovehiculului din toate balamalele. Deși șoferul a remediat, în stație, problema, după câțiva metri parcurși ușa s-a desprins de tot și a căzut pe carosabil. N-ar fi rău să manifestăm ceva mai multă grijă pentru bunurile noastre, inclusiv din punct de vedere al întreținerii și curățeniei.

# Oricât s-ar da municipalitatea peste cap să rezolve sau să picteze în culori optimiste strada Cloșca, nimeni nu va putea opri producerea ambuteiajelor la orele de vârf. De ce? Pentru că, încă de la începuturi, strada aia a fost foarte prost proiectată. Ori, la ora asta, e foarte greu să treacă pe-acolo două mașini de dimensiuni normale una pe lângă cealaltă, darămite să mai ocolească alte autovehicule lăsate aiurea pe carosabil. Până la urmă, soluția cea mai bună va fi ca pe acea stradă să se facă un sens unic. Știm, doare puțin la început, dar te obișnuiești. Garantat!

3 Thoughts to “Zvonotecă”

  1. strada aia a fost foarte prost proiectată.

    cine masa a proiectat-o ??
    cine masa din primaria a verificat proiectul?
    cine masa din primarie a aprobat si avizat asa tampenie de proiect?
    ce masa a verificat dirigintele de santier? = asta merita dosar penal !!!!
    cine o sa semneze receptia la aceasta lucrare de RAHAT !!!!
    strada a deveit un pericol pentru circulatia pietonilor, trotuoare cu nenivelari nesemnalizate, masinile parcate mai haotic decat inainte de lucrare, carosabilul este mai mic decat inainte de lucrare, acele COLTURI de bordure care PARG cauciucuri si bai de ulei , etc !!!
    in fiecare dimineata ii injur pe toti din primarie , pe cei de la firma de constructii, proiectanti, diriginti de santier, pe TITI care isi asuma meritul pentru aceasta lucrare !!
    sa-i inroape masa in ajunul Craciunului ! pe toti !!!

  2. MINUNE !!!! Primarul Ciunt a aflat luni dimineata ca sunt problme pe str. Closca !!!

    Cel mai prost proiect posibil, executat de o calitate si mai prosta !!! A fost o strada cu probleme, acuma este o strda cu probleme si mai mari !!!
    cine a dat mita, cine a luat mita? caci nu pot sa cred ca cei de la primaria Zalau sunt chiar asa de prosti !!!!
    CINE SI MAI ALES CE SUNT ACELE AMENAJARI IN FATA UNOR CASE? ACELE IESIR DE TROTUOARE, CU COLTUIR ALE BORDURILOR, CARE ITI TAIE CAUCIUCURILE???????
    primarul Ciunt este doar un simplu doctor veterinar ajuns sa administreze un oras, iar ajutorul lui, mana lui dreapta este viceprimarul balajel, un inginer ratat, unul care cand deschide gura toti rad sau se inerveaza de cat de prost poate fi !!!
    astia ne conduc, toata strada Closca sunt dupa chipul si asemanrea conducerii primariei Zalau : PROSTIE, INCOMPETENTA, CORUPTIE, ETC.

  3. Anonim

    ce tampit o proiectat aceea strada? o facut-o din birou, fara sa fi mers pe teren sa vada ce face !
    iar prosti din primaria Zalau, platiti cu salarii babane au mancat rahatul proiectantului, l-au invelit in bani publici si o sa ni-l serveasca 10 ani de zile de aici incoolo

Leave a Comment