Zvonotecă

# Au apărut deja semnale potrivit cărora făcătura de referendum de mâine ar putea fi și mai… făcătură, prin suspiciunile privind fraudarea acestui scrutin inutil, care ne costa peste 43 de milioane de euro. Voci pertinente și cu greutate susțin că ne-am putea trezi cu o ditamai frauda, ce ar putea fi efectuată prin manipularea listelor electorale. Există și un argument în această afirmație, anume faptul că în OUG emisă de Guvernul Vasilica, pe această temă, a fost strecurată (fără intenție, fiți liniștiți…) o ambiguitate care poate ajuta la validarea scrutinului prin raportarea unui număr mai mare de votanți decât voturile din urnă. Cum deja curentul format este unul de dispreț adânc și refuz de a participa la referendumul intitulat “Să ne urâm aproapele, cât putem de mult!”, dezgust manifestat de un număr de cetățeni care crește cu fiecare oră, dacă mai adăugăm și dezertările în masă, cu miile, ale președinților de secții, putem lua în calcul o astfel de probabilitate, că doar n-ar fi primul și nici ultimul referendum fraudat. Măcar de-ar fi fost pentru o cauză nobilă, cu adevărat utilă…

# Opt din zece angajați la privat au un salariu de sub 2.000 de lei, undeva putin peste 400 de euro, în timp ce unui primar statul român îi dă 200 de milioane vechi, lună de lună. Asta e o informație oficială, menită să explice cât se poate de clar de ce angajatorii sălăjeni au invadat tot spațiul media cu anunțuri de angajare, cu sutele, la care nu se mai uită absolut nimeni. Asta am ales, asta avem! Boierie pentru unii, sclavie pentru restul, cei mai mulți, cei care muncesc cel mai mult, cel mai greu și care chiar și atunci când își pierd viața din vina angajatorului, ajung să fie răzbunați de o simplă amendă! Pentru asta nu face nimeni niciun scrutin, niciodată. Ah, nu uitați să mergeți la referendum: țara ne vrea proști așa că, ciocul mic și executarea: încolonați către urnele inutilității și ale urii, înainte, marș!!

2 Thoughts to “Zvonotecă”

  1. Anonim

    Acest referendum este o pierdere inutila de timp si de bani. Avem o legislatie (Codul Civil) care precizeaza clar ce este familia. Introducerea in Constituitie a unui nou paragraf nu va schimba nimic. Referendumul este folosit de PSD in scop politic.

  2. Anonim

    eu ma duc !!
    da nu votez, doar verific sa vad daca nu o votat altul in locul meu 🙂
    caci la ultimul referendum , m-a Laudat unul de la PSD ca m-am dus, desi eu eram plecat din tara atunci ! cica eram semnat in lista, chiar sub el !!

Leave a Comment