Zvonoteca

# Gala Presei Sălăjene ar trebui făcută în perioadele campaniilor electorale. În felul acesta, poate și parlamentarii de Sălaj ar putea catadicsi să vină, măcar din complezență, la festivitatea care sărbătorește presa sălăjeană, și care se întâmplă o dată pe an în Zalău, timp de 30 de minute. Cu o singură excepție – delegația liberală – pustiu și indiferență. Așa e, ăștia au nevoie de ziariști doar atunci când își trâmbițează gogoșile, întru prostirea veșnică a populației care îi votează, iată, în ciuda tuturor dezastrelor pe care le produc după instalarea în scaune, pe salarii și pensii babane. Mai mult decât un sincer “Rușine!” nu mai putem adăuga. Vă așteptăm cu milogeala și minciunile în viitoarea campanie electorală, pentru că doar atunci vă vedem și noi, și sălăjenii.

# Cine-i cel mai tare din parcare? Da, el. Zvonărașul. Deși mereu obosit, sătul de prostia și nedreptățile de care se lovește zi de zi în micul nostru județ, el reușește iată să aducă în atenția autorităților, a instituțiilor, a celor care se ocupă de mersul înainte (sau înapoi, după caz) al județului și municipiului, lucruri importante care, de cele mai multe ori, își găsesc imediat rezolvarea. Sunt multe cele pe care zvonoteca din Magazin Sălăjean, cu ajutorul zvonărașului de serviciu, le-a făcut posibile. Și nu este o laudă, ci o realitate. De altfel, zvonărașul a fost și singurul premiat în cadrul Galei Presei Sălăjene, printr-o diplomă de merit, pentru fermitatea, subtilitatea și felul în care reușește zi de zi să aducă în atenția celor care ne conduc, diverse probleme sau situații. Dacă și voi ați fost, măcar o dată, zvonărașul nostru, premiul este și al dumneavoastră.

One Thought to “Zvonoteca”

  1. Anonim

    ZVONARASUL L-A TAXAT PE pAUL mAGHIU, PENIBILU DIN BOBOTA

Leave a Comment