Zvonotecă

# După toate aparențele, zona centrală a Zalăului este punctul de întâlnire al cerșetorilor care împânzesc municipiul, de dimineața și până seara. Luni, de exemplu, la primele ore ale zilei, un grup consistent de profesioniști într-ale plânsetelor și a întinsului de mână, cu cățel și purcel, au “debarcat” dintr-o mașină exact în buricul târgului. I-am surprins în plină ședință, tocmai când oamenii erau repartizați pe sectoare. Suntem curioși câți sălăjeni au căzut în plasa lor și, mai ales, unde este poliția comunitară de-și pot face ăștia veacul prin tot orașul. Mai ales că fenomenul ăsta are loc de foarte mulți ani.

# Dacă ați crezut că platformele subterane hidraulice de gunoi din municipiu vor reprezenta sfârșitul epocii scormonitorilor tuciurii, v-ați înșelat amarnic. La urechile edilului au ajuns informații și date concrete cum că țiganii își coboară puradeii, ca într-o peșteră, legați cu o sfoară groasă și îi pun să caute de zor în bezna din tomberoanele îngropate. Pe lângă riscul unei nenorociri ce poate fi oricând posibilă prin aceste comportamente ale țiganilor, care găsesc mereu variante noi de a căuta prin gnoaie, ne alegem, din nou, cu pungi împrăștiate și gunoaie lăsate pe jos în urma acestor fapte care au ajuns un adevărat blestem pentru zălăuani.

One Thought to “Zvonotecă”

  1. Anonim

    Asa, ma, pupati-i in cur pe militienii de la nationala, cu recolta lor de activitate,si umblati toata ziua dupa politia comunitara.

Leave a Comment