ZVONOTECĂ

# Dacă tot nu sunt pe fază la subiectele importante care se petrec în judeţ, colegii şi prietenii de la publicaţia din vecini s-au gândit că pot trăi liniştiţi şi inspirându-se (a se citi „copiind”) de la alţii (a se citi „noi”). Îi înţelegem într-un fel, că-s şi ei mici, şi nepregătiţi, dar să îţi structurezi ediţia având ca subiect de primă pagină ceva ce a apărut cu cel puţin o zi înainte la concurenţă… nu dă bine nici chiar la cele mai mici case, d-apoi la una care emană atâtea fumuri! Dragilor, decât să disperaţi prin redacţie că nu aveţi cu ce umple paginile, daţi un telefon! Găsim un subiect de care să ne descotorosim!

# Bucurie mare în rândul pensionarilor sălăjeni. Vechile obiceiuri ale unor formaţiuni politice, de a oferi servicii medicale gratuite celor cu venituri mai puţin lovite de noroc, se vor reactiva în iminenta campanie electorală a parlamentarelor. Controale la ochi, la tensiune, la glicemie, la reumatism, controale generoase la ce ai ş ice nu ai, toate gratuite. Pentru ca alegătorul să meargă voios şi sănătos la vot, fără să se mai plângă că îl dor toate alea şi că ăştia, de trebuie să pună ştampila pe ei, nu se mai gândesc şi la cei amărâţi.

One Thought to “ZVONOTECĂ”

  1. Anonim

    Iarasi indraziniti sa va legati de cel mai „tare si competent” ziarist din Salaj, Academicianul Prof. Dr. in jurnalistica, Domnia Sa Domnul Farcas Eduard?
    Poate va desfinteaza ziarul 🙂

Leave a Comment