Zvonoteca

# Pot face ăştia dezinsecţie cu cele mai toxice subtanţe de pe lume, dacă în subsolurile celor mai multe blocuri din urbe apa-i până-n gât! Mai degraba dau ortul popii locatarii decât ţânţarii care duc un trai regesc în jegul şi umezeala beciurilor şi se înfruptă cu sete din sângele plătitorilor de taxe. Şi uite-aşa, din cauza unor cetăţeni ce funcţionează pe principiul „las-o, mă, că merge şi-aşa”, cartierele din oraş sunt în continuare cotropite de nesuferitele insecte.

# Una dintre regulile de bază ale oricărui spaţiu de joacă pentru prunci este să nu se intre cu încălţări, pentru că, vezi, Doamne, aduci mizerie de afară şi nenoroceşti toboganele, trambulinele ori toboganele gonflabile. Nu ar fi niciun bai, dacă după un ceas de petrecut pe-acolo, şosetele pruncilor nu ar căpăta culoarea smoalei… Nu putem să nu ne întrebăm: cu ce frecvenţă se curăţă mocheta? Ori câte sute de bacterii sunt pe centimetru pătrat?

One Thought to “Zvonoteca”

  1. PDL calareste PNL si bine le face.

Leave a Comment