Zvonoteca

# Se plâng oamenii tot mai des de faptul că unele lăcaşuri de cult nu respectă programul de liniste, ca să nu mai vorbim de faptul că nu toată lumea sare în sus de bucurie când aude la boxe, slujbe religioase şi-n culcare şi-n sculare. Suntem sesizaţi de câţiva locatari dintr-un bloc de pe Simion Bărnuţiu, amplasat nefast peste drum de biserică, cu privire la faptul că de patru ori pe săptămână, la orele la care oamenii vor să se odihnească, să se relaxeze, boxele din curtea bisericii urlă până le crapă membrana. Unul dintre cei care au adus zvonul la redacţie, mai avea puţin şi făcea o criză de nervi în mijlocul redacţiei. „Lucrez noaptea, mai muncesc şi suplimentar. Exact când vreau să dorm puţin, încep boxele de la biserică să cânte de mama focului. Dacă se aude prin termopane, şi am şi dopuri în urechi, vă puteţi imagina” a spus omul. Poate că nici nu vreau să ascult, la boxe, slujba. Poate sunt musulman, tătar sau altceva, poate sunt într-o stare în care nu pot să-l aud pe preot cum cântă la microfon de se scutură pereţii. Ajutaţi-ne să rezolvăm situaţia asta!” ne-a spus omul, înspumat. Nu ştim exact cine trebuie să ia măsuri şi ce măsuri pot fi luate însă nu pare a fi normal ce auzim.

# Mai sunt trei săptămâni până la Sărbătorile de Paşte, iar şansele să ne aprovizionăm din noua hală agroalimentară, înainte ca Sărbătorile să debuteze, încep să scadă cu paşi mărunţei. De promis s-a promis, dar trecând zilnic pe lângă acest complex oamenii nu observă nicio mişcătură. Linişte şi pace. Nicio manevră înăuntru, mai iese câte un muncitor să-şi ia o plăcintă, în rest, slabă mişcarea. Despre spaţiul şi peisagistica promise de edili, tot până la Paşte, şansele sunt şi mai anemice. Vom trăi şi vom vedea, nu vrem să părem cârcotaşi însă vorba aceea, nu că spun, dar vreau să zic, nu prea mai e timp.

2 Thoughts to “Zvonoteca”

  1. Anonim

    Cu siguranta vor deschide hala pana la Paste.
    Numai ca este vorba de Pastele Cailor!

  2. difuzoare ?!

    s-a dus careva la popa sa-i spuna sa opreasca difuzoarele? banuiesc ca nu.
    si in situatia fericita in care popa nu vrea sa inteleaga ca deranjeaza locatarii din blocuriel vecine, atunci poti suna la 112 si o sa vina un echipaj de politie de la ordine publica care o sa-i ceara ei la popa sa opreasca difuzoarele. Si asta functioneaz, in majoritatea cazurilor 🙂
    altfel poti sa mergi si tu in fata bisericii sau poate chiar in biserica si te apuci si tu sa canti sau mergi cu un casetofon portabil si-l dai la maxim sa vada si popa ce faina manea este in topurile muzicale

Leave a Comment